Geoana: „Revenirea Rusiei la granitele noastre e o optiune pe care nu putem sa o asteptam fara sa actionam si sa reactionam”


Intră acum și în grupul de

Prezent joi la Suceava în calitate de Înalt reprezentant al Guvernului pentru proiecte economice strategice şi diplomaţie publică, senatorul PSD Mircea Geoană a declarat la o întâlnire la care au participat autorităţi din Suceava şi Cernăuţi, parlamentari suceveni, ambasadorul Poloniei în România, consulii generali din Suceava şi Cernăuţi, că această zonă a Europei va rămâne una în care colaborarea şi confruntarea se vor îmbina. „Istoria îţi da uneori replici neaşteptate şi indiferent în ce eră suntem sau din ce generaţie facem parte, câteva lucruri sunt constante. Această zona a Europei a fost este şi va rămâne o zona în care colaborarea şi confruntarea se vor îmbină. Ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni trebuia să ne dea de gândit mai de mult”, a spus Geoană.

Parlamentarul social-democrat consideră că ar fi trebuit să fie luate măsuri atunci când Georgia a fost invadată în 2008, când Letonia a fost îngenuncheată cibernetic în 2008, sau când conducta de gaz ce traversează Ucraina şi transportă aproape 40 la sută din gazul pe care îl exportă Rusia a fost închisă.  „Relaţia noastră cu Ucraina a fost de multe ori complicată în ultimii ani. Istorie, graniţe, minorităţi, platou continental. Am avut o relaţie sincopată. Am venit să va spun aici că ce s-a întâmplat şi ce riscă să se mai întâmple cu Ucraina, Moldova, Transnistria sau Georgia trebuie să conducă la o schimbare de accent în politică externă a României. Ucraina trebuie sprijinită din toate punctele de vedere pentru a avea un destin european”, a mai spus Mircea Geoană.

El a apreciat că destinul Republicii Moldova, depinde în mare măsură de destinul Ucrainei. „Revenirea Rusiei la graniţele noastre e o opţiune pe care nu putem să o aşteptăm fără să acţionăm şi să reacţionăm împreună cu tot ce înseamnă Europa. O Ucraină europeană reprezintă în mod identic interesul naţional românesc. O Republică Moldovă de partea Europei reprezintă în mod identic interesul naţional românesc”, a spus Mircea Geoană.

 El a menţionat că se află la Suceava la sugestia preşedintelui CJ Suceava, Cătălin  Nechifor,  pentru schimbarea registrului şi a modalităţilor de raportare la Ucraina. „Tot ce avem proiecte de colaborare transfrontalieră, în orice format bilateral sau trilateral, sau între euroregiuni, pentru că împreună cu Parlamentul şi Guvernul să putem să ancorăm prin toate mijloacele Ucraina de noi şi Ucraina de Europa”, a mai declarat senatorul PSD.

 El a mai spus că din punct de vedere economic şi comercial, apropiata semnare a Acordului de asociere şi acordului de liber schimb cu Ucraina şi Republica Moldova cu UE va face că piaţă ucraineană pentru exporturile româneşti să fie mult mai atractivă, aşa cum şi Ucraina va putea exporta în România. „Va trebui să ajutăm Modova şi Ucraina să găsească formule alternative de comerţ exterior în condiţiile anticipate de blocaj economic şi comercial rusesc, care să contracareze măsurile ostile ale Federaţiei Ruse”, a mai declarat Geoană.

El a mai spus că acum este un moment când România şi Suceava, unul dintre judeţele cu legături puternice cu Ucraina, trebuie să dea un răspuns pe măsură.

 Geoană a mai declarat că România va trebui să vină cu „proiecte proaspete” în acest moment când Europa şi Occidentul par să fie dispuse să dea o mână reală de ajutor Moldovei şi Ucrainei şi Georgiei şi a adăugat că nu se poate aprecia cât va mai dura această oportunitate. „Vom face la nivelul Guvernului României un inventar al acestor proiecte şi împreună cu toţi vecinii vestici ai Ucrainei, Polonia, Slovacia, Ungaria şi România, vom face un front comun şi un lobby comun la Bruxelles pentru a putea să dirijăm resurse proaspete către proiecte de care avem nevoie”, a mai declarat Mircea Geoană care a cerut autorităţilor sucevene să prezinte aceste proiecte care pot duce la dezvoltare în zonă. „Un astfel de moment nu poate găsi România nepregătită pentru întâlnirea cu istoria. E un moment în care România poate să aibă în premieră în istoria acestei ţări toţi vecinii noştri, de la Serbia la Ucraina la Republica Moldova la Georgia, parte a aceluiaşi sistem politic şi de valori. O astfel de ocazie nu ai voie să o ratezi”, a declarat Geoană.

 El a menţionat că în orice altă manieră, ar putea să fie afectate interesele de securitate pe termen scurt, mediu şi lung ale României.  „România nu este în pericol de natură militară sau de altă factură. România e o ţară puternică şi stabilă şi un membru de elită al NATO şi în creştere de influenţă în Europa. Zonal însă, una e să am o salbă de state în acelaşi sistem politic cu mine şi alta e să am o mare putere care revine din nou la graniţele noastre”, a mai declarat Mircea Geoană.


Intră acum și în grupul de