Anchetă administrativă a DSP Suceava după ce o femeie din Vicovu de Sus și copilul său nou-născut au murit la Maternitatea Rădăuți. Colegiul Medicilor Suceava s-a autosesizat

Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, medicul Cătălina Zorescu, a declarat, luni, că instituţia a declanşat o anchetă administrativă după ce o pacientă din Vicovu de Sus şi copilul său nou-născut au murit, sâmbătă, la Spitalul municipal Rădăuţi.

Zorescu a spus că instituţia a solicitat documentele medico-legale de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava, de la medicul de familie al pacientei şi de la Spitalul municipal Rădăuţi şi a informat Ministerul Sănătăţii despre acest caz, conform atribuţiilor DSP.

“Noi derulăm o anchetă administrativă, o eventuală anchetă profesională ar putea fi efectuată de Colegiul Medicilor”, a mai spus Zorescu.

Ea a adăugat că la nivelul DSP funcţionează o Comisie Judeţeană profesională de analiză a mortalităţii materne, iar dacă se va considera necesar, va fi solicitată întrunirea acestei comisii.

Zorescu a arătat că această comisie are rolul de a efectua strict o evaluare profesională în scopul „desprinderii de învăţăminte privind evitabilitatea, pe viitor, a unor incidente similare”.

Managerul Spitalului municipal Rădăuţi, Traian Andronachi, a declarat, cu privire la acest caz, că se află în derulare o anchetă a spitalului, fiind anunţate şi Poliţia municipiului Rădăuţi şi Direcţia de Sănătate Publică Suceava despre eveniment.

“S-au respectat toate procedurile şi toate protocoalele terapeutice din partea medicilor, conform rapoartelor pe care le-am primit deja dimineaţă, la ora 9,00. Au fost anunţate autorităţile, conform procedurilor legale în materie, în speţă Poliţia municipiului Rădăuţi şi Direcţia de Sănătate Publică Suceava. Se aşteaptă raportul necropsiei şi rezultatul de la anatomie patologică. Deocamdată, din punct de vedere al actului medical, din rapoartele pe care le-am primit, reiese că au fost respectate procedurile şi protocoalele terapeutice”, a explicat Andronachi.

El a menţionat că pacienta din Vicovu de Sus a fost internată în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă la Spitalul municipal Rădăuţi, iar în cursul dimineţii de sâmbătă, în jurul orei 8,40, gravida a născut un băieţel, iar copilul, care a avut la naştere scorul Apgar 1, a fost resuscitat de medicul neonatolog, aşa cum prevăd procedurile şi protocoalele, însă fără succes, fiind declarat decesul acestuia.  

Managerul Spitalului municipal Rădăuţi a mai spus că în aceeaşi zi starea mamei s-a agravat şi ulterior a intrat în stop cardio-respirator fiind instituite manevrele de resuscitare, dar din păcate, cu toate eforturile medicilor, femeia a murit în jurul amiezei.

Preşedintele Colegiului Medicilor Suceava, medicul Sorin George Hîncu, a declarat pentru NewsBucovina că acest for profesional s-a autosesizat după apariţia în presă a informaţiilor cu privire la decesul mamei şi al nou-născutului.

“ Este un caz deosebit de grav, pentru că e vorba atât de moartea mamei, cât şi a copilului. În acest context, Colegiul Medicilor Suceava se autosesizează şi solicită în procedură de urgenţă actele medicale de la unitatea medicală, respectiv Spitalul municipal Rădăuţi, dar şi de la medicul de familie din Vicovu de Sus pe lista căruia se afla pacienta şi, tot în procedură de urgenţă, se va întruni Comisia de Jurisdicţie Profesională a Colegiului Medicilor Suceava pentru a analiza cazul”, a spus medicul Sorin George Hîncu.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat pentru NewsBucovina că a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă urmând ca în urma efectuării necropsiei şi a concluziilor medico-legale să se stabilească circumstanţele în care s-a produs acest eveniment.

De menţionat este că pacienta a fost internată în Secţia de Obstetrică-ginecologie a Spitalului municipal Rădăuţi în a 40 a săptămână de sarcină.

Ea se afla în evidenţele Compartimentului de gastro-enterologie din Suceava şi Rădăuţi fiind diagnosticată cu ciroză hepatică.

(L.B.)