Intră acum și în grupul de
La data de 25 mai 2025, în jurul orei 00:55, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus, au efectuat o acțiune de supraveghere și control al traficului rutier pe DJ 209G, în localitatea Falcău, comuna Brodina, conform planului de combatere a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Potrivit datelor din anchetă, în timpul patrulării, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula dinspre comuna Straja către Brodina. Conducătorul auto a încercat să se sustragă, virând pe un drum comunal neclasificat, dar a fost blocat de polițiști după aproximativ 400 de metri.
Șoferul, un bărbat din satul Falcău, comuna Brodina, emana halenă alcoolică. Acesta a refuzat testarea cu aparatul alcooltest și a devenit recalcitrant, fiind imobilizat și încătușat. Ulterior, a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți pentru recoltarea probelor biologice de sânge, însă a refuzat și această procedură în prezența medicului de gardă. Din cauza comportamentului agresiv, bărbatul a fost internat la secția de Psihiatrie a spitalului.
Pentru abaterile comise, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amenzi în valoare totală de 4.620 lei. De asemenea, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și aplicarea măsurilor legale.
Intră acum și în grupul de