Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți au oprit, în noaptea de 11 noiembrie 2026, în jurul orei 03:00, un autoturism înmatriculat în Marea Britanie al cărui conducător nu s-a conformat semnalului de oprire și a încercat să fugă.

Echipajul format din polițiști rutieri și de ordine publică a observat, pe direcția Milișăuți – Rădăuți, un Jaguar care circula cu luminile de drum fără a le schimba pe cele de întâlnire la întâlnirea altor vehicule.
La semnalul regulamentar de oprire, autoturismul nu s-a conformat, a mărit viteza, a virat dreapta prin parcarea societății Occident Design și a luat-o înapoi spre Milișăuți, adoptând un comportament agresiv, cu patinarea roților. Autoturismul a fost blocat în intersecția cu sens giratoriu dintre strada Calea Bucovinei și centura Rădăuți.
La volan a fost identificat un bărbat de 38 de ani, din comuna Arbore, posesor al permisului de conducere valabil. Autoturismul Jaguar S-Type V6 avea ITP valabil, dar nu deținea asigurare RCA, motiv pentru care a fost imobilizat. Conducătorul auto emana halenă alcoolică și a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul indicând 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți pentru recoltarea de probe biologice.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amenzi în valoare totală de 4.162,5 lei, pentru neoprirea la semnalul poliției și pentru lipsa asigurării RCA.





