Sanse mari de angajare pentru somerii din judetul Suceava. Aproape 500 de joburi, vineri, la Bursa Generala a Locurilor de Munca

someriAgenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava organizează vineri, 25 aprilie 2014, la parterul Iulius Mall Suceava (zona liftului panoramic), Bursa Generală a Locurilor de Muncă, un eveniment la care sunt aşteptate să participe toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.

“Până la acest moment, au confirmat prezenţa la Bursă, un număr de 82 de angajatori la nivelul judeţului Suceava, care vin cu un total de 487 de locuri de muncă vacante”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, purtătorul de cuvânt al AJOFM Suceava, Anca Capverde.

Potrivit sursei citate, vineri, de la ora 10.00, Bursa Generală a Locurilor de Muncă se va desfăşura şi la Casa Germană din Rădăuţi, dar şi la sediile agenţiilor din Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc.

La Bursa care se va desfăşura în municipiul Suceava, şi-au anunţat participarea, până în prezent, 23 de agenţi economici, care vin cu un disponibil de 241 locuri de muncă, 223 pentru persoane fără studii superioare, respectiv 18 pentru persoane cu studii superioare.

„Cele mai ofertante domenii de activitate la acest moment, adresate solicitanţilor cu studii medii, sunt: construcţiile, comerţul şi serviciile hoteliere sau de alimentaţie publică, aflate în plin sezon de reluare a activităţilor. Meseriile cele mai căutate în aceste ramuri economice sunt constructorii de structuri, dulgherii, mecanicii de utilaje, instalatorii, bucătarii, ospătarii, manichiuriştii, frizerii etc.

Domeniile de activitate care au solicitat specializări cu studii superioare sunt: activităţile profesionale şi ştiinţifice, prelucrarea lemnului, fabricarea de maşini şi utilaje, activităţile de difuzare şi transmitere de programe, activităţi de asigurări, telecomunicaţiile, etc. Ocupaţiile solicitate în aceste domenii sunt: programator, inginer mecanic,economist, specialist în domeniul securităţii muncii, consultant financiar etc”, a spus Anca Capverde.

loading...