Suceava a gazduit cea de-a XI-a editie a “Cupei Interetnice Bucovina” 2014

Suceava a găzduit în perioada 2-4 mai, cea de-a XI-a ediţie a Cupei Interetnice Bucovina 2014, activitate ce a avut susținerea financiară a municipiului Suceava, a Consiliului Local Suceava și a Federației Române Sportul pentru Toți, informează într-un comunicat de presă, organizatorii manifestării.

Potrivit sursei citate, organizația care a implementat la nivel local evenimentul este Asociația Județeană Sportul pentru Toți Suceava. Partenerii evenimentului au fost DJST Suceava, CSM Suceava și Universitatea Suceava.

Manifestările au început vineri 2 mai, la sala de sport a LPS Suceava unde de la ora 19.00 a avut loc un meci de fotbal între Administrația Suceava și cea a Regiunii Cernăuți. La acţiune au participat activ personalități ale administrației locale și județene: domnii Consilieri locali Cornel Grosar, Niculai Barbă, Adrian Arămescu, prefectul judeţului, Florin Sinescu, președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, dar și cadre didactice de la LPS Suceava.

Tradiționalul meci de fotbal între cele două unități administrative s-a încheiat nedecis după cele 60 de minute de joc, 4-4, respectiv 2-2 după prelungiri. Toți participanții au fost premiați de către organizatori cu diplome și medalii. Următoarea partidă se va desfășura la Cernăuți în vara acestui an.

Sâmbătă, 3 mai, a avut loc deschiderea oficială a celei de a XI-a ediții a Cupei Interetnice Bucovina. Aceasta a avut loc la terenul de fotbal al USV, în prezența domnilor Cornel Grosar, consilier Local, Nelu Todireanu, președintele Fundației ANA, Vasyl Boiechko, consul general al Consulatului General al Ucrainei la Suceava și Mihai Androhovici, vicepreședinte al Federației Române Sportul pentru Toți. La startul activităților s-au aliniat 12 organizații și comunități etnice din județul Suceava, din țară și străinătate. Acestea au reprezentat minorități ale etniilor din România: ucraineană, polonă, germană, a rușilor-lipoveni, rromă, italiană, evreiască, maghiară, armeană și tătară. Din afara țării au onorat cu prezența participanți din Armenia, Ucraina și Republica Moldova.

Activitățile sportive s-au derulat pe durata a două zile și au constat în fotbal- băieți, kin-ball – fete și mixt – tenis de masă, tir cu arcul, badminton și boccia.

Competiția de fotbal a fost extrem de disputată. Ea a fost câștigată de GIRB-Grupul de Inițiativă al Românilor din Basarabia, care a jucat finala mare cu Uniunea Polonezilor din România. În finala mică, jocul a fost câștigat de către Administrația Regiunii Cernăuți care a învins Uniunea Ucrainienilor din România, filiala Suceava. Un rol important în derularea activităților sportive l-a avut echipa de voluntari ai AJSPT Suceava.

Activitățile culturale s-au derulat sâmbătă seara și au constat în cântece, dansuri și poezii ale minorităților etnice. Seara a fost plină de culoare, ritm și bucurie imprimate de formațiile participante la eveniment. Ca element de noutate s-au remarcat în acest an Comunitatea Armeană de la Iași, care a avut în componență și invitați din Armenia, dar și Comunitatea Tătărască de la Kogălniceanu, Constanța.

În document se arată că, la finalul celei de-a XI-a ediții a Cupei Interenice Bucovina, toți participanții au fost premiați de către organizatori cu materiale sportive. Sentimentul general cu care au plecat acești tineri a fost că Bucovina reprezintă un bun model de conviețuire interetnică, iar sportul pentru toți poate fi o cale de comunicare eficientă.

loading...