Femeile din PSD Suceava saluta decizia Guvernului de a aproba Conventia de la Istanbul


Intră acum și în grupul de

Organizaţia Femeilor Social Democrate Suceava a mulţumit, marţi, Guvernului Ponta pentru aprobarea cu celeritate a memorandumului privind Convenţia de la Istanbul.

OFSD Suceava a susţinut ferm acest demers astfel încât pe 24 noiembrie 2013 a avut loc dezbaterea pe tema “În siguranţă împotriva violenţei”, se arată într-un comunicat al femeilor social-democrate sucevene.

OFSD Suceava reaminteşte că această acţiune a avut drept scop conştientizarea şi informarea populaţiei sucevene cu privire la gravitatea şi consecinţele violenţei în familie atât asupra victimelor cât şi a societăţii în ansamblul ei, iar în cadrul acestei acţiuni, OFSD Suceava şi-a luat obligaţia să întreprindă toate acţiunile legale şi politice pentru a accelera procesul de semnare şi ratificare de către România a „Convenţiei asupra Prevenirii şi Combaterii Violenţei împotriva Femeilor şi a Violenţei Domestice.”

 

„Guvernul Ponta a adus România printre statele care condamnă violenţa împotriva femeilor.  Acest demers trebuie apreciat mai ales dacă ne gândim că Memorandumul privind semnarea Convenţiei de la Istanbul se află în procedurile de aprobare de mai mulţi ani” a apreciat preşedinta OFSD Suceava, Oana Pintilei.

 oana pintilei 1

Ultima etapă, înainte de ratificarea Memorandumului privind semnarea Convenţiei de la Istanbul de către Parlamentul României este aprobarea acestuia de către Preşedintele Traian Băsescu.

 

„OFSD Suceava mulţumeşte echipelor iniţiatoare, guvernului Ponta pentru sprijinul şi susţinerea faţă de semnarea şi ratificarea Convenţiei de la Istanbul. De asemenea, facem un apel pe această cale către Preşedinţia României să semneze memorandumul aprobat de Guvern şi să nu blocheze în nici un fel procedurile de ratificare, pentru a ajuta numeroasele victime ale violenţei domestice şi de orice fel din România.” a spus preşedinta OFSD Suceava, Oana Pintilei.


Intră acum și în grupul de