Intră acum și în grupul de
Potrivit sursei citate, aceasta manifestare se deruleaza in cadrul largit al parteneriatului pe care cele doua institutii il au cu UNICEF ROMANIA pentru derularea proiectului de imbunatatire a serviciilor sociale de bază la nivel comunitar: “Prima prioritate: niciun copil invizibil!”.
„Scopul intalnirii de la Suceava este de a identifica principalele probleme cu care ne confruntam in domeniul prevenirii şi combaterii violenţei împotriva copilului si de a contribui la formarea lucrătorilor comunitari-asistenti sociali, asistenti medicali comunitari si mediatori sanitari in vederea acordarii de servicii integrate, de calitate, categoriilor de persoane vulnerabile.
Actiunea îsi propune si sensibilizarea comunitătii privind protejarea şi apărarea drepturilor copiilor, a valorilor familiale si identificarea celor mai potrivite solutii pentru a avea copii educati si sănătosi”, transmit organizatorii manifestarii.
In document se arata ca, la eveniment au fost invitati reprezentanti ai institutiilor din administratia locală, ONG-uri, cu atributii în acest domeniu, reprezentanti ai presei locale, specialisti, lucratori comunitari.
Intalnirea va avea loc vineri, 6 iunie 2014, ora 10.00, la Centrul Traditiilor Bucovinene.
Partenerii evenimentului sunt: Institutia Prefectului-Judetul Suceava, Consiliul Judetean Suceava, Primaria Suceava, Inspectoratul Judetean de Politie Suceava, Organizatia „Salvati copiii!” Suceava, Organizatia S.E.V.A, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Suceava, Agentia Nationala impotriva Traficului de Persoane-Centrul regional Suceava, Asociatia ”Psyvolution”.