Peste 400 de elevi din clasele a VI-a au absentat la prima proba a Evaluarii Nationale


Intră acum și în grupul de

elev

Din cei 7.976 de elevi existenţi în clasele a VI-a din judeţul Suceava, doar 7.569 s-au prezentat joi, 5 iunie 2014, pentru a susţine, prima probă, cea la Limba şi literatura română, cuprinsă în calendarul Evaluării Naţionale.

Potrivit reprezentanţilor IŞJ Suceava, de la testare au absentat 407 elevi.

Notele nu vor fi trecute în catalog şi nu se vor face publice!

Nivelul de dificultate al testelor a fost unul mediu, fiecare test fiind elaborat pentru a putea fi rezolvat în 60 de minute.

Rezultatele obţinute vor fi valorificate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, consemnarea în portofoliul educaţional al elevului, respectiv informarea părinţilor elevului asupra stadiului competenţelor evaluate.

Prin intermediul acestor testări, la limba şi literatura română, respectiv la matematică, se va şti în ce măsură elevul şi-a însuşit elementele de bază specifice vârstei: scris, citit, socotit, insistându-se, ulterior, pe corectarea eventualelor dificultăţi.

 

 


Intră acum și în grupul de