Angajatii E.ON nu incaseaza bani la domiciliul clientilor! Compania avertizeaza: ATENTIE la falsii angajati!


Intră acum și în grupul de

Compania E.ON transmite câteva precizări în vederea protejării consumatorilor de energie electrică şi/sau gaze naturale de persoane rău intenţionate care pretind că sunt angajaţi E.ON sau că reprezintă companiile E.ON:

EON Verificari echipamente electrice

  • Operaţiunile de înlocuire, verificare şi citire a contoarelor de gaze naturale sau energie electrică sunt realizate de către personalul E.ON sau al prestatorilor de servicii mandataţi de companiile noastre pentru aceste activităţi.
  • Angajaţii noştri pot fi identificaţi prin echipamentul inscripţionat E.ON şi prin legitimaţia de serviciu. Personalul prestatorilor de servicii poate fi identificat prin legitimaţia de serviciu şi prin împuternicirea din partea companiilor E.ON pentru a efectua operaţiunile de înlocuire, verificare sau citire a contoarelor.
  • Recomandăm consumatorilor să permită accesul doar acelor persoane care  prezintă legitimaţia de serviciu şi/sau   împuternicirea din partea companiilor E.ON.
  •  Angajaţii E.ON sau prestatorii de servicii mandataţi de companiile noastre nu încasează bani la domiciliul clienţilor nici pentru contravaloarea unor servicii prestate de companiile noastre (acestea regăsindu-se în facturile emise), nici pentru contravaloarea energiei electrice/gazelor naturale consumate.

 

„În zona de activitate a companiilor E.ON constatăm în continuare situaţii în care persoane care pretind că sunt angajaţi ai E.ON, sub pretextul verificării, înlocuirii sau citirii contoarelor, au pătruns în locuinţele unor consumatori şi au sustras bunuri sau au solicitat diverse sume de bani.

 Rugăm consumatorii să anunţe de urgenţă Poliţia dacă persoanele ce se prezintă în numele E.ON nu se pot legitima ca angajaţi  ai companiei noastre sau ai partenerilor noştri, ori dacă solicită sume de bani în numele companiilor E.ON”, transmite E.ON, printr-un comunicat de presă.


Intră acum și în grupul de