Un nou proiect al Guvernului României îi are în vedere pe micii fermieri care dețin între 10 și 30 de vaci. Ei vor avea subvenții mai mari din partea statului.
Anunțul a fost făcut de senatorul sucevean Neculai Bereanu care a declarat pentru NewsBucovina.ro că noul proiect al Guvernului încearcă să sprijine și această categorie a fermierilor, cea a crescătorilor de vaci, să se dezvolte. El a spus că intenția este de a se realiza un model de fermă medie: „Am vrut să facem un model de fermă medie. S-a constatat că numărul optim într-o fermă este cuprins între 10 și 30 de animale și astfel, am vrut să sprijinim acești fermieri cu o sumă mult mai mare”, a spus Bereanu. Totodată, el a completat că printr-o ordonanță de urgență, publicată în Monitorul Oficial, micii fermieri din zona de munte vor fi sprijiniți să își reîntregească efectivul de animale, de oi sau de junici de rasă.
Bereanu a mai declarat că este un susținător al noului Cod Silvic, cod ce a trecut de Senatul României și este acum la Camera Deputaților. Senatorul sucevean a precizat că acesta vine în întâmpinarea înteprinderilor mici și mijlocii care au ca obiect de activitate procesarea masei lemnoase.
Printr-o nouă lege se urmărește ca 20% din masa lemnoasă a unei zone de munte să revină IMM-urilor, iar astfel, se pot menține sau chiar crea noi locuri de muncă și implicit economia locală să se mențină. Neculai Bereanu a spus că legea a trecut de comisia economică, de cea de mediu și de comisia de agricultură din Senat, urmând să își convingă și colegii senatori de utilitatea noii prevederi în plen: „Este un lucru foarte bun pentru IMM-uri ca o cantitate din masa lemnoasă a unei zone de munte sa le revină”, a susținut senatorul.
Intră acum și în grupul de






