Elevii Liceului Tehnologic Special din Bivolarie si cei din Ulma si Izvoarele Sucevei isi continua vacanta de iarna

Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a aprobat prelungirea vacanţei de iarnă cu o săptămână pentru  cei 164 de elevi ai Liceului Tehnologic Special din localitatea suceveană Bivolărie, urmând ca aceştia să recupereze cursurile în perioada vacanţei intersemestriale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISJ Suceava, Mariana Drumea, în cursul lunii decembrie, conducerea Liceului Tehnologic Special Bivolărie a solicitat ISJ Suceava prelungirea cu o săptămână a vacanţei de iarnă, în condiţiile în care elevii acestei instituţii sunt din întreaga ţară şi e dificil să mai meargă acasă în vacanţa intersemestrială, iar unii dintre ei sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi.

elevi vacanta iarna

Drumea a mai precizat că şi elevii Şcolii Gimnaziale Ulma şi cei la Şcoala Izvoarele Sucevei vor avea prelungită vacanţa cu o săptămână, respectiv patru zile, pentru a putea petrece Sărbătorile de Iarnă pe stil vechi, în familie, iar cursurile vor fi recuperate în următoarele zile de sâmbătă de după vacanţă.