Sucevenii sunt invitati sa participe activ la viata comunitatii si sa deprinda comportamente civice prin intermediul unui proiect desfasurat la Biblioteca Judeteana


Intră acum și în grupul de

Un număr de 15 suceveni vor fi selectați în această lună să ia parte la proiectul „Al treilea spaţiu al cetăţeniei active”, prin care vor realiza o serie de acţiuni ce privesc participarea în politicile publice locale.

Potrivit directorului Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava, Gabriel Cărăbuș, proiectul demarat în colaborare cu Fundaţia Progress doreşte formarea cetăţenilor activi şi amenajarea unor cuiburi ale democraţiei în care cetăţenii să poată învăţa cum să participe la viaţa comunităţii şi să deprindă comportamente civice.

Biblioteca Bucovinei I.G.Sbiera

 

 

Astfel, vor fi selectați 15 voluntari care să ia parte la proiect în perioada ianuarie – octombrie 2015.

„Persoanele care doresc să se numere printre aceşti 15 voluntari trebuie doar să completeze formularul de înscriere, disponibil pe site-ul proiectului (http://www.al-treilea-spatiu.ro), dar şi pe cel al Bibliotecii Bucovinei ,,I.G.Sbiera” Suceava (http://www.bbsv.ro), până pe 15 ianuarie 2015. Aplicaţiile vor fi analizate de către echipa de proiect în perioada 15 – 20 ianuarie, iar rezultatele vor fi publicate în data de 21 ianuarie”, a informat Cărăbuș.

Cei 15 voluntari care vor fi selectaţi vor forma un Grup de Acţiune Civică (GAC), iar împreună cu un arhitect voluntar vor concepe şi amenaja un cuib al democraţiei. În interiorul cuibului cetăţenii vor realiza  o serie de acţiuni ce privesc participarea în politicile publice locale.

Pentru amenajarea cuibului democraţiei, voluntarii vor avea la dispoziție un buget de 1.600 de euro, bani alocați Bibliotecii Județene pentru implementarea proiectului.

De asemenea, proiectul prevede un curs de trei zile pentru cei 15 suceveni aleși, în perioada 15 – 30 martie 2015, la Biblioteca Bucovinei ,,I.G.Sbiera” Suceava, pentru a armoniza înţelegerea cetăţeniei active.

„Al treilea spaţiu al cetăţeniei active” este un proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, din cadrul Fondului ONG România ce va fi implementat în perioada iulie 2014 – aprilie 2016, de către Fundaţia Progress în parteneriat cu bibliotecile judeţene din şapte oraşe din ţară, între care şi Suceava.


Intră acum și în grupul de