Intră acum și în grupul de
Liderul PC Suceava, deputatul Cezar Cioată, a declarat, în emisiunea Ora de politică de la Intermedia TV că în zona Broşteni există o mare problemă legată de lipsa locurilor de muncă pentru femei.
El a spus că motorul dezvoltării acestei zone este legat de un program de dezvoltare a turismului de agrement, sportiv, de aventură pentru că zona are potenţial.
Cioată a explicat că pentru dezvoltarea zonei este importantă reabilitarea drumul naţional DN 17 B de la Vatra Dornei spre Poiana Largului.
El a arătat însă că în zonă o problemă majoră este a femeilor care nu-şi găsesc loc de muncă şi că sunt câteva sute de femei în această situaţie.
„Zeci de femei mi s-au plâns că sunt în pragul disperării pentru că nu au unde munci, au copiii la şcoală. Cred că ar trebui adusă o investiţie pentru locuri de muncă pentru femei”, a spus deputatul Cezar Cioată.
El a declarat că se discută pentru aducerea în zonă a unei fabrici de cabluri auto.
„E una dintre variantele discutate. Negocierile sunt destul de avansate”, a spus Cioată care a adăugat că prin această investiţie se vor crea circa o sută de locuri de muncă.
Preşedintele PC Suceava a subliniat că cea mai mare problemă a românilor este că majoritatea se gândesc la ziua de mâine.
„Majoritatea românilor se gândesc la ziua de mâine şi nu e bine. Trebuie făcut ceva şi crescut nivelul de trai al românilor”, a declarat deputatul care a menţionat că speră că programul de guvernare va fi dus la bun sfârşit pentru ca să existe şanse de reuşită pentru creşterea nivelului de trai.