Doi elevi vor reprezenta judetul Suceava in etapa nationala a concursului „Istorie si societate in dimensiune virtuala”

Doi elevi din judetul Suceava s-au calificat în etapa națională a concursului interdisciplinar „Istorie şi societate în dimensiune virtuală” ce se va desfășura în perioada 25-28 mai la Bistrița.

examen

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Școlar  Judeţean Suceava, sâmbătă, 14 februarie, la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni a avut loc faza județeană a Concursului Național „Istorie și societate în dimensiune virtuală”, această etapă reunind elevi de la patru licee.

Au participat elevi de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava și Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni care au prezentat în concurs o pagină web sau un soft educațional  pe teme de istorie sau ştiinţe socio-umane.

Câștigătorii celor două secţiuni ale concursului, istorie şi știinţe socio umane, care vor reprezenta județul în etapa națională din luna mai sunt elevii Sebastian Horătău de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava la secțiunea istorie, îndrumat de profesorii Sorin-Ovidiu Ciocan și Claudița Brădățan și Vultur David de la Colegiul Național „Nicu Gane” la secțiunea științe socio-umane, îndrumat de profesorii Ioan Caulea și Florin Ilincăi.

Concursul interdisciplinar „Istorie şi societate în dimensiune virtuală” a fost lansat în anul 2004 la Iaşi, fiind adresat elevilor de liceu cu aptitudini, înclinaţii şi interese deosebite în domeniul istoriei, ştiinţelor socio-umane şi informaticii.