Suceava Noastră: Primarul Ion Lungu nu are un minim simţ al esteticului. Suceava a devenit un oraş mizerabil în cele trei mandate

Iniţiatorul Asociaţiei Civice Suceava Noastră, Dan Ioan Cuşnir, a evidenţiat printr-un comunicat de presă transmis miercuri că ceea ce a sesizat Asociaţia Suceava Noastră a fost corect şi bine intenţionat şi a subliniat că în lipsa primarului Ion Lungu, care a fost în concediu, s-a reuşit asigurarea unei minime protecţii pentru cei care traversează zona Cinema Modern, dar că au început să se instaleze şi suporţi pentru biciclete la instituţii publice.

În comunicat, semnatarul îi transmite lui Ion Lungu că încă mai încearcă să plece de la premiza că primarul nu este rău intenţionat, ci doar că nu are habar ce se întâmplă prin Suceava şi că nu are un minim simţ al esteticului.

„De exemplu, vă rog să faceţi o comparaţie între cum arată un afişaj stradal al evenimentelor culturale într-un oraş civilizat şi cum arată afişajul stradal din Suceava, atât cele vechi aflate în paragină cât şi cele noi, montate lunile trecute prin Suceava.

Panou afisaj in paragina
Afişaj stradal Suceava
Afisaj civilizat
Afişaj civilizat

 

 

Sesizaţi vreo diferenţa?

 

 

 

 

 

 

 

Panou NOU Primarie
Panou NOU
panou suceava 02.2015
Afişaj Suceava februarie 2015

Apropo de panourile noi, amplasate recent prin Suceava: au fost vizate sau aprobate de un arhitect sau poate de un artist plastic ori este suficientă opinia dumneavoastră?

 

Cine le-a proiectat şi aprobat, a ţinut cont de dimensiunea unui afiş standard şi de numărul minim de afişe care ar trebui să poate fi expuse?

 

 

 

De asemenea va supun atenţiei două fotografii făcute în imediată vecinătate a Primăriei Suceava.

Ghiveci promo Primarie
Ghiveci promo Primarie
Promo peste tot
Publicitate stradală lângă Primărie

 

 

Este un ghiveci de afişaj şi publicitate care ar fi trebuit să va sară în ochi, dar se pare că de mult nu mai aveţi ochi pentru Suceava Noastră dragă”, susţine Dan Ioan Cuşnir în comunicat.

El subliniază că în cele trei mandate ale lui Ion Lungu Suceava a devenit un oraş mizerabil.

 

„Eu unul mai sper ca cetăţenii Sucevei să îşi recapete înapoi oraşul frumos de altădată.

În schimb dumneavoastră, sper să vedeţi Suceava curăţată de mizeriile din mandatele lui Ion Lungu doar în fotografii primite prin email sau aruncate peste gard”, arată Cuşnir.

 

El susţine că tot ceea ce a sesizat Suceava Noastră a fost corect şi bine intenţionat şi începe să devină evident.

„A trebui să fiţi în concediu pentru a se asigura o minimă protecţie elevilor care trec stradă în sensul giratoriu de la Ştefan cel Mare. Tot în lipsa dumneavoastră au început să fie montaţi şi suporţi pentru biciclete în faţă instituţiilor publice. De fapt aici este esenţa administraţiei publice făcute în slujba cetăţeanului; Trebuie să îţi pese de cetăţeni, să le asculţi sesizările şi opiniile şi să apelezi la specialişti şi profesionişti pentru a rezolva problemele. Pentru Dumneavoastră este prea târziu. Pas cu pas aţi devenit necredibil.

În schimb noi, Pas cu Pas ne vom lua Suceava înapoi!  Dan Cusnir, Suceava Noastră”, se arată în finalul comunicatului.