Aproximativ două sute de suceveni au participat la „Marșul pentru viață”


Intră acum și în grupul de

Aproximativ două sute de persoane s-au strâns sâmbătă după-amiză în curtea bisericii „Sf. Dumitru”, din centrul municipiului Suceava pentru a participa la un marș dedicat vieții și pentru a lupta împotriva avortului.

mars pentru viata (18)

„Marșul pentru viață” a început timid la Suceava, deși organizatorii au stabilit ora 14.00 ora de începere, abia în jurul orei 15.00 manifestanții au plecat pe traseul stabilit, și anume de la biserică până la Spitalul Județean și înapoi.

Președintele Asociației „Părinți pentru ora de religie”, filiala Suceava, medicul chirurg de la Spitalul Județean Suceava Valeriu Gavrilovici, unul dintre organizatorii marșului a susținut că marșul de sâmbătă a fost unul de sensibilizare a sucevenilor cu privire la nașterea unui copil, afirmând totodată că oamenii nu trebuie să îl exludă pe Dumnezeu și că trebuie să se bucure de venirea pe lume a unui prunc.

„Privind lucrurile din perspectivă, ceea ce încercăm să facem astăzi (n.r. – sâmbătă) este să sensibilizăm oamenii că venirea unui copil este o veste extraordinară, este un dar de la Dumnezeu. Încercăm să-i sensibilizăm pe oameni că nu trebuie să fim stăpânii absoluți ai vieților noastre, să ne organizăm viețile și activitățile în funcție de niște priorități care îl exclud pe Dumnezeu. Să-i facem loc în viața noastră și lui Dumnezeu, să ne trimită câte o surpriză”, a spus Gavrilovici.

mars pentru viata (7)

De asemenea, medicul a atras atenția asupra faptului că multe familii ajung să regrete că nu au luat decizia conceperii unui copil într-o anumită perioadă, socotind că sunt prea tineri pentru a avea o responsabilitate precum cea a creșterii unui copil.

„Sunt multe familii care din dorința de a-și calcula și de a-și socoti foarte exact etapele devenirii în viață, socot că un copil este nepotrivit la o anumită vârstă. Ajung foarte mulți să regrete mai târziu pentru că sunt prea în vârstă și nu pot să mai aibă copii. Sunt unii care se socot prea tineri pentru a avea copii. Dacă Dumnezeu a trimis darul, înseamnă că are o propunere pentru noi pe care nu trebuie să o respingem. Problema cu dorirea este o mostră de egoism din partea noastră”, a mai afirmat Valeriu Gavrilovici.

Acesta a mai spus că pentru multe persoane, în ziua de astăzi, vestea că vor avea un copil nu mai este una bună, nu mai este privită drept nemaipomenită, ca un mesaj de la Dumnezeu. Gavrilovici consideră că s-a ajuns în această situație din cauza faptului că oamenii nu mai sunt încurajați să iubească viața, cultura morții fiind promovată zilnic.

mars pentru viata (33)

„Marșul pentru viață” este organizat în 77 de orașe din România și Republica Moldova, în această perioadă, până de Buna Vestire, pe 25 martie.

Înarmați cu pancarte, steaguri și icoane, sucevenii au mărșăluit sâmbătă promovând mesaje împotriva avortului, susținând că din 1989 și până în prezent, în România au fost uciși peste 23 de milioane de copii prin avort.

Participanții la marș au defilat cu pancarte pe care erau mesaje precum „Avortul nu este niciodată o soluție, avortul este întotdeauna un eșec”, „Avortul ucide România” sau „Viața începe în momentul concepției”.

De asemenea, în timpul marșului, trecătorii au primit broșuri despre avort și pliante informative cu privire la pilulele anticoncepționale.

Marșul de la Suceava a fost organizat de Alianța Bucovina pentru Viață, în colaborare cu Asociația ProVita Bucovina, Asociația „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni – Suceava, APOR – Suceava, Asociaţia Sfinţii Ioachim şi Ana, ASCOR Suceava, Asociaţia Culturală Sfântul Mitropolit Dosoftei, Fundaţia IPAMIA, Asociaţia Ucrainenilor Ortodocşi din Bucovina, Asociaţia Kozaciok, Fundaţia Pentru Oameni și Asociaţia Bucovina Profundă.

Marșului de la Suceava i s-au alăturat și elevi de la Liceul Teoretic Filadelfia care au fost provocați de Claudiu Lucescu, preşedintele Consiliului elevilor de la Filadelfia, să transmită un mesaj pro viaţă prin intermediul fotografiilor şi prin participarea la “Marşul pentru viaţă”.

 

 

 


Intră acum și în grupul de