Peste de 3.800 de suceveni au ajuns săptămâna trecută la medici cu boli ale sezonului rece

Bolile de sezon continuă să-i aducă pe suceveni la medici, numai în ultima săptămână peste 3.800 de pacienți au fost diagnosticați cu gripă, infecții acute respiratorii sau pneumonii.

vaccin_antigripal

Potrivit unei statistici a Direcției de Sănătate Publică Suceava, săptămâna trecută au fost diagnosticați cu gripă 33 de suceveni, zece dintre aceștia având nevoie de internare în spital.

Cifrele prezentate sunt mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut când s-au raportat 24 de îmbolnăviri și șase internări, dar mai mici față de săptămâna 9-15 martie când au fost 53 de cazuri de gripă cu 17 internări.

În ceea ce privește situația infecțiilor acute respiratorii, DSP Suceava a raportat 2.898 de astfel de cazuri și 94 de internări, cifre mai mari față de perioada similară a anului trecut,  2.543 de îmbolnăviri, cu 85 de internări, și tot mai mari față de cea de-a doua săptămână a lunii martie, 2.747 de persoane diagnosticate și 65 internate.

De asemenea, și numărul pneumoniilor continuă să fie unul ridicat, în ultima săptămână înregistrându-se 876 de pacienți cu această boală, 162 fiind internați în spital. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul îmbolnăvirilor este unul mare, 567 de cazuri și 141 de internări în anul precedent, dar și față de a doua săptămână din martie, 837 de persoane diagnosticate și 157 internate.

loading...