Noi 15 cazuri de HIV înregistrate în acest an în Suceava, majoritatea la persoane ce ar fi întreţinut relaţii sexuale întâmplătoare când au muncit în străinătate

În primele patru luni ale acestui an au fost diagnosticate 15 noi cazuri de HIV la persoane cu vârste cuprinse între 6 şi 54 de ani, iar din analiza epidemiologică a acestor cazuri a rezultat că majoritatea au fost depistate în rândul unor persoane care au contactat virusul după ce ar fi întreţinut relaţii sexuale întâmplătoare în perioada în care au muncit în străinătate.

Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă că de la începutul acestui an au fost diagnosticate 15 noi cazuri de HIV, în condiţiile în care în judeţul Suceava media anuală de depistare este de 18-20 de cazuri.

Zorescu a spus că cei 15 pacienţi diagnosticaţi cu HIV/SIDA,în diferite stadii de evoluţie a bolii, au vârste cuprinse între 6 şi 54 de ani, dintre care zece sunt bărbaţi.

catalina zorescu

Referindu-se la creşterea numărului de cazuri noi depistate, medicul epidemiolog sucevean a explicat că adresabilitatea este mai bună, iar când pacienţii sunt simptomatici se prezintă la medic, care recomandă şi testarea HIV.

“Medicii sunt mai orientaţi şi recomandă şi această analiză.Pe de altă parte, asta reprezintă doar vârful icebergului, dată fiind liberalizarea circulaţiei în Europa, multe persoane sunt expuse  riscului de a contacta această infecţie. Din analiza epidemiologică făcută asupra cazurilor nou depistate, noi, la majoritatea, am descoperit ca factor de risc relaţii sexuale întâmplătoare practicate în perioada când persoanele respective au muncit în străinătate, aceasta fiind şi una din explicaţiile creşterii numărului de cazuri noi depistate”, a precizat Zorescu.

Ea a spus că pentru derularea programului naţional HIV-SIDA, Ministerul Sănătăţii a alocat judeţului Suceava 3 580 000 de lei, iar până în prezent au fost cheltuite 44 la sută din fondurile totale alocate pentru achiziţionarea tratamentului acestor pacienţi.

“Programul se derulează bine, nu există discontinuităţi în aprovizionarea cu medicamente sau alte probleme deosebite care să fie semnalate de pacienţi”, a precizat medicul sucevean.

Directorul adjunct al DSP Suceava a reamintit că testarea HIV se efectuează gratuit în cadrul laboratorului instituţiei fiind asigurată confidenţialitatea şi anonimatul persoanei care nu doreşte să-şi dezvăluie identitatea la testare.

Medicul epidemiolog a spus că, din anul 2013, maternităţilor sucevene le sunt asigurate truse pentru testarea rapidă a gravidelor.

Ea a mai spus că achiziţia acestor truse de testare se face centralizat, iar DSP Suceava le repartizează maternităţilor.