Echipa Colegiului „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului s-a calificat în etapa națională a Concursului „Tinerii Dezbat”

În zilele de 30 şi 31 mai, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, a avut loc etapa regională a Concursului „Tinerii Dezbat”, la care au participat 19 de echipe formate din elevi de liceu reprezentând şase instituţii preuniversitare din Botoșani, cinci din Iași și opt din Suceava.

Tinerii-Dezbat-2013_4-452x300

Potrivit unui comunicat de presă, Concursul Naţional „Tinerii Dezbat”, cunoscut ca „olimpiada dezbaterilor”, a ajuns la cea de-a şasea ediţie, iar în urma etapelor judeţene şi a seminariilor, 181 de licee s-au calificat la etapa regională.

Aceasta s-a desfăşurat în nouă oraşe care au fost centre regionale: Bucureşti, Buzău, Craiova, Miercurea Ciuc, Oradea, Piatra Neamţ, Ploieşti, Suceava şi Timişoara.

Elevii au dezbătut, alternativ, în runde pro şi contra, moțiunile „Toţi copiii cu dificultăţi de învăţare ar trebui incluşi în învăţământul de masă” și „Ar trebui aplicate măsuri de toleranţă zero în cazurile de violenţă în şcoli”.

În urma etapei regionale de la Suceava, echipa Colegiului „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului a fost declarată câștigătoare.

Echipele clasate pe primele locuri la etapa regională s-au calificat în finala naţională, găzduită anul acesta de Miercurea Ciuc, în perioada 12 – 14 iunie.