Studenți ai USV de la Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management, în vizită la Uzinele Dacia-Renault


Intră acum și în grupul de

Un colectiv de studenți de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, din cadrul Facultății de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management, din toți anii de studiu și de la toate programele, respectiv Tehnologia construcției de mașini, Mecatronică și Inginerie Economică în Domeniul Mecanic, a efectuat o vizită la Uzinele Dacia-Renault, de la Mioveni (Pitești).

Potrivit reprezentanților USV, vizita la Uzinele Dacia-Renault a fost un bun prilej pentru studenții universității sucevene, aceștia aflând, printre altele, că producția de automobile Dacia este exportată în 43 de țări de pe 4 continente.

studenti la uzinele dacia (2)

Totodată, studenții au avut ocazia să urmărească cele mai complexe procese de fabricație, de la cele clasice la cele asistate de calculator și de roboți industriali, uzina fiind una din cele mai performante unități industriale din țara noastră și a doua marcă a Grupului Renault, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea imaginii României în lume.

„Studenții au fost plăcut impresionați de echipamentele, performanța și organizarea uzinei Dacia Renault și au ajuns la concluzia potrivit căreia asemenea experiențe sunt extrem de utile viitorilor absolvenți, exprimându-și dorința de a vizita alte uzine din România în anul următor. Deplasarea în sudul țării le-a permis studenților să comunice mai bine între ei și, totodată, să se destindă înaintea sesiunii. Unii dintre ei și-au arătat interesul de a participa la selecția de proiecte pe care le propune uzina Dacia studenților facultăților de profil mecanic, deci și celor din Suceava, iar alții aspiră deja la un post în cadrul uzinei, unde, de altfel, absolvenți ai facultății sucevene sunt deja angajați ca ingineri”, se arată într-un comunicat al USV.

studenti la uzinele dacia (1)

Grupul de studenți a fost însoțit de profesorul universitar Romeo Ionescu, decanul Facultății de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management și de colegul acestuia de la aceeași facultate, Ionuț Cristian Românu.

 


Intră acum și în grupul de