Evaluare Naţională Suceava 2015: O sută de candidaţi au absentat la proba de limba română. Doi au susţinut proba în condiţii speciale


Intră acum și în grupul de

Un număr de 100 de candidaţi suceveni au absentat, luni, de la proba scrisă la limba română din cadrul Evaluării Naţionale la clasa a VIII a, iar doi candidaţi au susţinut această probă în condiţii speciale din cauza unor probleme de sănătate.

mariana drumeaPurtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, inspectorul şcolar Mariana Drumea, a declarat că pentru Evaluarea Naţională la clasa a VIII a s-au înscris 7144 de elevi suceveni, iar la proba scrisă la limba şi literatura română, care s-a desfăşurat, luni, au absentat 100 de candidaţi.

Drumea a spus că doi elevi au susţinut proba la limba română în condiţii speciale, respectiv un elev de la Şcoala Gimnazială Udeşti care a fost diagnosticat cu oreion a susţinut teza, separat, într-o sală de clasă, în prezenţa a doi profesori supraveghetori, iar un elev al Şcolii Gimnaziale “Petru Muşat” din Siret, care a suferit, recent, o intervenţie chirurgicală ortopedică şi este nedeplasabil, a susţinut teza la domiciliu, în prezenţa a doi profesori supraveghetori şi a unui membru al comisiei din Centrul de examen al unităţii.

Evaluarea Naţională la clasa a VIII a continuă, marţi, cu proba scrisă la limba maternă, iar miercuri elevii vor susţine proba scrisă la matematică.

Rezultatele vor fi afişate în cursul zilei de vineri, iar contestaţiile vor putea fi depuse în aceeşi zi, urmând ca rezultatele finale să fie afişate în data de 30 iunie.


Intră acum și în grupul de