Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, pregătită să devină competitivă în domeniul cercetării pe plan internațional


Intră acum și în grupul de

La Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava se implementează în această perioadă cel mai mare proiect de cercetare din istoria instituției de învățământ, până la finele acestui an urmând să fie instalate peste 130 de echipamente în 11 laboratoare de cercetare. Dintre echipamente, 21 au valori de peste 100.000 de euro.

Prorectorul USV responsabil de activitatea științifică și coordonatorul științific al proiectului de cercetare-dezvoltare, prof.univ.dr.ing. Mihai Dimian, a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că realizarea unui Centru integrat de cercetare, dezvoltare și inovare pentru Materiale Avansate, Nanotehnologii și Sisteme Distribuite de fabricație și control (MANSiD) reprezintă un prim pas pentru cercetare, iar primele trei luni de la semnarea contractului de finanțare au însemnat numeroase activități.

mihai dimian aurelian rotaru

„Este un proiect orientat către cercetare, către achiziția de echipamente de cercetare. Este un prim pas în ceea ce urmează să fie dezvoltarea cercetării în această universitate. Nu ne putem aștepta imediat la rezultate, dar cu aceste echipamente, cu resursa umană pe care o avem și care sperăm să o atragem în viitorul apropiat credem că vom deveni competitivi pe plan internațional”, a declarat Dimian.

El a mai explicat că după semnarea contractului de finanțare numeroase universități din țară și străinătate s-au arătat interesate de colaborări în cadrul centrului și de utilizarea infrastructurii pentru proiectele lor.

De asemenea, prorectorul USV s-a arătat optimist că proiectul va stârni un interes în regiunea de Nord-Est a României, atât în zona universitară, cât și în cea privată, arătând că unul dintre obiectivele proiectului este atragarea unui număr cât mai mare de companii care să-și dezvolte partea de cercetare, având în vedere că la acest capitol sunt multe deficiențe. Dimian a mai arătat că este nevoie de cercetare și în companii întrucât multinaționalele vin în România doar cu partea de producție în masă.

„Sperăm ca astfel de proiecte să contribuie și la atragerea departamentelor de cercetare din firmele multinaționale și la dezvoltarea de departamente de cercetare în firme naționale”, a mai spus Mihai Dimian.

Totodată, el a subliniat faptul că proiectul are o durată de implementare de nouă luni, dar de fapt a fost nevoie de un efort dus la extrem încă de acum doi ani de cadrele didactice din universitate, cât și de personalul departamentului administrativ.

Coordonatorul științific al proiectului de cercetare-dezvoltare a menționat faptul că luni, 6 iulie, a fost ultima zi de depunere a ofertelor pentru achizițiile lansate, urmând ca după 25 de zile să fie demarată procedura de licitație electronică, iar câștigătorul va fi desemnat cel care oferă prețul cel mai mic.

Universitarul și-a exprimat încrederea că până la începutul lunii august să fie semnate contractele de achiziții, urmând ca în lunile septembrie, octombrie și noiembrie să fie livrate și instalate echipamentele.

„Avem minim 137 de echipamente de cercetare-dezvoltare, iar minim 21 dintre ele de peste 100.000 de euro. Mai sunt doar vreo cinci, șase echipamente care se ridică la această sumă”, a precizat prof.univ.dr.ing. Mihai Dimian.

La rândul său, conf.univ.dr. Aurelian Rotaru, responsabil în cadrul proiectului de achiziții și lucrări a completat faptul că după semnarea contractului de realizare a proiectului au fost contactați colaboratori din diverse țări cărora li s-a propus să se alăture într-un proiect european care finanțează schimburi de cercetători de la o instituție la alta.

„Din cei șapte parteneri care sunt în propunerea de proiect, trei sunt în top cinci în lume, în domeniul respectiv”, a menționat Aurelian Rotaru.

Realizarea unui Centru integrat de cercetare, dezvoltare și inovare pentru Materiale Avansate, Nanotehnologii și Sisteme Distribuite de fabricație și control (MANSiD) reprezintă o transformare majoră a dotării din universitatea suceveană. Unele echipamente nici nu există în universitățile din România, ceea ce reprezintă un mare pas pentru cercetare, după cum a mai spus prorectorul USV Mihai Dimian.

Totodată, el a completat faptul că după această investiție majoră este foarte important ca universitatea să-și mențină cercetătorii și să atragă alți cercetători.

„Cred că cel mai important este să transformăm universitatea din izvor de resurse umane pentru exterior într-o universitate care își menține valorile și care atrage valori din exterior”, a menționat universitarul.

Valoarea totală a proiectului este de 31.460.699 lei, din care asistență financiară nerambursabilă acordată de Fondul European de Dezvoltare Regională este de 26.823.391,97 și cea acordată Guvernul României este de 4.637.307,03.

Cele 11 laboratoare vor urmări următoarele direcții de cercetare: Laborator de materiale avansate multifuncționale, Laborator pentru nanotehnologii de stocare și procesare a informației, Laborator pentru cercetări avansate privind caracterizarea materialelor metalice şi nemetalice, Laborator pentru cercetări privind finisarea magneto-reologică a materialelor utilizate în industria optică, electronică şi a materialelor ceramice și compozite, Laborator pentru cercetări privind tehnologiile avansate de prelucrare cu roboți şi sisteme flexibile, Laborator de cercetări privind tehnologiile performante de fabricație si management integrat, Laboratorul de mașini inteligente și vizualizarea informației, Laborator de dezvoltare a aplicațiilor distribuite de monitorizare şi control a proceselor industriale, Laborator de cercetări privind sistemele de simulare, integrare şi testare „hardware-in-the-loop”- HIL pentru controlul prototipuri rapide, Laboratorul de inventică și transfer tehnologic și Laborator de incubare a afacerilor.


Intră acum și în grupul de