Titularizare Suceava 2015: Peste o sută de profesori absenți sau retrași din concurs


Intră acum și în grupul de

Din cei 627 de profesori suceveni înscriși la examenul de Titularizare, doar 523 au susținut examenul, restul alegând să absenteze sau să se retragă în timpul concursului.

titularizare

Mariana Drumea, purtătorul de cuvânt al IȘJ Suceava, a informat că la proba scrisă a concursului naţional de ocupare a posturilor/catedrelor vacante/rezervate ce s-a desfășurat miercuri, 15 iulie, 62 de profesori au absentat, iar 42 s-au retras în timpul concursului.

Examenul de titularizare s-a desfășurat, la Suceava, în două centre de examinare, unul la Colegiul Tehnic „Petru Muşat”, iar altul la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”.

Drumea a precizat că lucrările scrise vor fi transportate în zece centre zonale de evaluare, stabilite de Ministerul Educaţiei.

Rezultatele iniţiale vor fi afişate în data de 20 iulie, iar contestaţiile vor putea fi depuse în zilele de 20 şi 21 iulie, conform programului afişat la centrele de examen.

 

 

 

 

 

 


Intră acum și în grupul de