Nouă unităţi de învăţământ sucevene au primit din partea Federaţiei Române de Şah câte un set didactic pentru predarea disciplinei opţionale “Educaţie prin şah”


Intră acum și în grupul de

Preşedintele Federaţiei Române de Şah, deputatul Sorin Avram Iacoban, a înmânat, vineri, reprezentanţilor şcolilor desemnate de MEN câte un set didactic pentru şah, donate de această federaţie în cadrul proiectului “Educație prin Șah”.

Iacoban a spus că, începând cu anul şcolar 2014-2015, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei Naţionale, în învăţământul preuniversitar românesc a fost introdusă disciplina opţională “Educaţie prin şah”.

sah

El a mai spus că Federaţia Română de Şah donează şcolilor desemnate de MEN, în cadrul proiectului “Educaţie prin Şah”, câte un set didactic de şah, ce conţine o tablă de demostraţie, o garnitură completă de şah( tablă şi piese) şi un manual pentru primii doi ani de studiu, precizând că fondurile pentru achiziţia acestor materiale didactice provin de la Federaţia Internaţională de Şah, care a apreciat introducerea acestei discipline opţionale în şcolile româneşti.

Iacoban a subliniat că “şahul este sportul minţii şi dezvoltă caractere”  arătând că acest sport dezvoltă numeroase aptitudini în rândul celor care îl practică.

Preşedintele Federaţiei Române de Şah a înmânat seturile complete de şah directorilor Şcolii Gimnaziale “Ion Creangă”Suceava, Şcolii Gimnaziale nr. 1 Gura Humorului, Şcolii “Bogdan Vodă” Rădăuţi, Liceului Tehnologic “Doamna Oltea” Dolhasca, Şcolii Gimnaziale Valea Moldovei, Şcolii gimnaziale Dorna Candreni şi Liceului Tehnologic Dumbrăveni, dar şi Şcolii Gimnaziale Putna şi Şcolii Gimnaziale Râşca.


Intră acum și în grupul de