Vezi care sunt finaliștii campaniei „Oamenii Timpului” din județul Suceava

Una dintre cele mai vechi publicații românești, revista de cultură contemporană „Timpul”, fondată la 15 martie 1876 și care l-a avut ca redactor, și apoi prim-redactor, în perioada 1877 – 1883 pe poetul Mihai Eminescu, a inițiat campania regională „Oamenii Timpului”.

Sucevenii sunt invitați să premieze personalități care și-au dovedit excelența în zece domenii ale vieții culturale și sociale și să voteze până pe 6 decembrie finaliștii favoriți accesând site-ul www.oameniitimpului.ro.

Potrivit reprezentanților Asociației Revistei TIMPUL, din totalul de aproape 800 de propuneri, Juriul Național al Campaniei a selectat 80 de finaliști.

Daniel Sandru, Adriana Nazarciuc

„Perioada de propuneri, etapă care a presupus identificarea, documentarea și prejurizarea nominalizaților, nu a fost deloc ușoară. Nevoia de strategii coerente în toate domeniile de activitate, pentru a nu ne pierde în proiecte mici, fără vizibilitate și impact, a fost unul dintre criteriile urmărite de membrii Juriului Național. Toți cei 80 de finaliști din întreaga zonă de desfășurare a Campaniei, pe care îi felicităm, se vor întâlni la Gala Oamenii Timpului pe 12 decembrie, în Sala Mare a Teatrului Național «Vasile Alecsandri» din Iași. Mergem mai departe către etapa în care publicul va avea posibilitatea să își susțină favoriții, acordându-le votul pe platforma www.oameniitimpului.ro. În seara de 11 decembrie, membrii Juriului Național se vor afla la Iași pentru a dezbate împreună dosarele de candidatură ale personalităților și instituțiilor propuse de public. Competiția continuă, în același spirit al excelenței și pe aceeași direcție a reverenței pe care fiecare comunitate este datoare să o facă față de personalitățile sale de excepție, în spiritul ideii de a face împreună o diferență”, a declarat Adriana Nazarciuc, Președintele Asociației Revistei TIMPUL.

Finaliștii campaniei „Oamenii Timpului” din județul Suceava sunt următorii: Gheorghe Cîrstian (LITERATURĂ), Ioan Mateiciuc (ARTE), Mihai Dimian (EDUCAȚIE ȘI CERCETARE), Ionela Păcuraru (SOCIETATE CIVILĂ), Matei Vișniec (DIPLOMAȚIE PUBLICĂ), Constantin-Emil Ursu (MEMORIE ȘI ISTORIE), Sorin Avram (JURNALISM), Tudor Costel Crețu (TINERE VALORI), Dan Dumitrache (SĂNĂTATE) și Vasile Armenean (ANTREPRENORIAT).