E.ON avertizează: Folosirea aragazului drept sursă de încălzire poate duce la tragedii!


Intră acum și în grupul de

În primele zece luni ale acestui an E.ON Distribuţie România a înregistrat o creştere semnificativă a incidenţei cazurilor de intoxicaţii cu monoxid de carbon, comparativ cu perioada similară a anului trecut, când s-au produs nouă evenimente soldate cu 19 persoane afectate, din care trei au decedat, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

E.ON Distribuţie România avertizează că folosirea aragazurilor pentru încălzirea locuinţei, coşurile de evacuare neetanşe, înfundate sau construite necorespunzător care duc la acumularea gazelor arse în încăperi, sunt principalele cauze ale acestor evenimente cu consecinţe tragice.

gaz aragaz

„Situaţia este îngrijorătoare, iar compania noastră depune eforturi pentru reducerea numărului acestor evenimente cu potenţial major de fatalitate, inclusiv prin continua informare a populaţiei privind regulile de siguranţă”, precizează sursa citată.

Compania atrage atenţia că la început de sezon rece, coşurile de fum, hornurile şi ţevile de evacuare trebuie verificate pentru a ne asigura că ventilaţia este corespunzătoare. Curăţarea coşurilor de fum de cel puţin două ori pe an, una obligatoriu în sezonul rece, exclusiv prin intermediul firmelor sau persoanelor autorizate, este o recomandare de care fiecare consumator de gaze naturale ar trebui să ţină seama fiindcă în acest fel se pot preveni intoxicaţiile cu monoxid de carbon. Nu în ultimul rând, aparatele neautomatizate care funcţionează cu flacără deschisă trebuie supravegheate permanent, fiind interzisă utilizarea lor ca surse de încălzire.

Potrivit datelor IGSU, la nivel naţional, numărul incendiilor la locuinţe înregistrate în intervalul 1 octombrie 2012-30 iunie 2015, a ajuns la 16.275, iar numărul victimelor (adulţi şi copii) a fost de 1.329. Coşurile de fum defecte sau amplasate necorespunzător faţă de elementele combustibile au provocat 34% din totalul incendiilor la locuinţe, în perioada menţionată.

„Iată de ce informaţiile privind regulile de siguranţă venite din partea instituţiilor abilitate trebuie însuşite şi aplicate de consumatori. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi E.ON România au derulat, în ultimii ani, mai multe campanii de informare, prin intermediul parteneriatului „Împreună pentru siguranţă”. Aceste campanii vor continua in scopul creşterii gradului de responsabilizare în ceea ce priveşte aplicarea regulilor de siguranţă.  Prin intermediul campaniilor de informare Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi E.ON România îşi propun să schimbe, în timp, comportamentul cetăţenilor, prin utilizarea corectă a surselor de energie”, se mai menţionează în comunicatul companiei.


Intră acum și în grupul de