Lucrările la sălile de sport de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” și Liceul cu Program Sportiv au ajuns la final

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, s-a declarat mulțumit de faptul că lucrările la sălile de sport de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” și Liceul cu Program Sportiv au ajuns la final, constructorii respectând în cele din urmă termenul impus.

ion lungu (5)

Pentru finalizarea celor două obiective de investiții, edilul Sucevei le-a dat constructorilor, săptămâna trecută, drept ultimatum data de 25 noiembrie, după ce termenul de 18 noiembrie nu a fost respectat.

Chiar dacă constructorii au ajuns în etapa de închidere a proiectelor cu fonduri europene la cele două licee din municipiul Suceava, mai sunt totuși câteva lucrări ce vor fi realizate în cursul acestor zile.

După cum a explicat primarul Ion Lungu, la sala de sport de la Liceul cu Program Sportiv mai trebuie marcată pista de atletism și trebuie adusă aparatura la cantină. De asemenea, la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava mai trebuie marcat terenul cu gazon artificial din curtea școlii și de pus mobilier în sala de sport.

„Mulțumim lui Dumnezeu că am ajuns în această fază, cu toate greutățile, cu toate sumele mari pe care a trebuit să le plătească primăria din cauza faptului că unele sume au fost neeligibile”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.

Menționăm faptul că la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” investiția a presupus construirea unei săli de sport, refuncţionalizarea sălii de gimnastică şi construirea unui teren de sport în aer liber, costurile ridicându-se la aproximativ opt milioane de lei.

De cealaltă parte, noul campus sportiv de la Liceul cu Program Sportiv a presupus realizarea unui cămin nou, a unei cantine, a unui teren de handbal și a unui teren de fotbal conform standardelor UEFA. Valoarea totală a proiectului de la Liceul cu Program Sportiv Suceava este de 17.899.491 de lei.