Spitalul Judeţean Suceava ar urma să primească mai mulţi bani în 2016 de la CAS pentru că a crescut indicele de complexitate a cazurilor


Intră acum și în grupul de

Sumele ce vor fi alocate de Casa de Asigurări de Sănătate Suceava în anul 2016 pentru serviciile medicale spitaliceşti acordate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava ar putea fi mai mari decât anul trecut în condiţiile în care indicele de complexitate a cazurilor a crescut uşor, datorită unei mai riguroase modalităţi de completare a fişelor de observaţie.

Directorul medical al SJU Suceava, medicul Tiberius Brădăţan, a declarat, miercuri, că în unitatea spitalicească suceveană sunt externaţi, anual, în medie, între 37. 000 şi 40.000 de pacienţi, iar tariful pe caz ponderat este de 1.600 de lei, SJU Suceava având nivel de competenţă 2A.

Bradatan tiberiusEl a explicat că suma alocată de CAS Suceava se calculează în funcţie de numărul cazurilor externate, de indicele de complexitate a cazurilor( număr ce exprimă resursele necesare spitalului în concordanţă cu pacienţii trataţi) şi de tariful pe caz ponderat.

Brădăţan a spus că la calculul bugetului SJU Suceava pentru anul 2015 s-a ţinut cont de valoarea indicelui de complexitate a cazurilor sau indicele case mix din anul 2014, care a fost de 1,28, iar potrivit calculelor preliminare acest indice a crescut uşor în 2015, ceea ce creează premisele alocării unui buget mai mare pentru anul 2016.

Directorul medical al SJU Suceava a precizat că această creştere uşoară a indicelui de complexitate a cazurilor se datorează corectitudinii şi unei mai riguroase modalităţi de completare a fişelor de observaţie de către medicii din acest spital, care au făcut eforturi de codificare cât mai completă a afecţiunilor asociate ale pacienţilor.(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de