Studenții suceveni sunt chemați să-și aleagă reprezentanții

În perioada 3 februarie – 12 februarie 2016, la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava va avea loc Campania de Alegere a Studenților Reprezentanți (CASR) pentru Consiliile Facultății și Senatul Universității.

studenti

Potrivit reprezentanților Asociației Studenților din Universitatea Suceava (ASUS), până la data de 7 februarie, studenții sunt asteptați să candideze pentru unul din posturile de student reprezentant al USV.

afis alegeri

Astfel, studenții interesați trebuie să trimită un CV, o scrisoare de intenție, o fotografie color și o adeverință de student, la adresa secretariat.asus@gmail.com.

„După finalizarea depunerii candidaturilor și a campaniei electorale (7 februarie), începe perioada alegerilor, respectiv 8 – 12 februarie 2016. Studenții își pot exercita dreptul de vot, având asupra lor carnetul de student pentru validare, la urna mobilă care va trece prin fiecare sală de examen în perioada alegerilor”, se menționează într-un comunicat de presă.

Rezultatele alegerilor vor fi afișate în data de 12 februarie 2016, pe site-ul www.asussv.ro și pe facebook.com/asussv.ro, iar candidatul care va întruni cel mai mare număr de voturi va ajunge în Senatul Universității și va reprezenta toți studenții facultății sale.

„Cei care vor ocupa poziția de student senator sau consilier trebuie să întrunească întâlniri periodice cu studenții și să apere drepturile acestora”, se precizează în comunicatul ASUS.

Mai multe detalii găsiți pe facebook.com/asussv.ro (Mihaela Tcaciuc)