Intră acum și în grupul de
Un număr de 303 elevi suceveni de clasa a VIII a din totalul celor 7618 înscrişi nu s-au prezentat, luni, la proba scrisă la limba şi literatura română din cadrul simulării Evaluării Naţionale.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISJ Suceava, profesorul Cezar Anuţei, la simularea Evaluării Naţionale la clasa a VIII a s-au înscris 7618 elevi, iar la prima probă scrisă s-au prezentat 7313 elevi, în timp ce 303 au absentat.
Conform calendarului de desfăşurare a simulării Evaluării Naţionale, în cursul zilei de marţi este prevăzută proba scrisă la matematică, iar miercuri proba scrisă la limba maternă, urmând ca rezultatele să fie comunicate în data de 4 martie.
Potrivit MENŞ, obiectivele organizării acestor simulări sunt familiarizarea elevilor cu rigorile evaluării naţionale pe care o vor susţine la sfârşitul clasei a VIII a, stabilirea nivelului real de pregătire atins, precum şi optimizarea actului educaţional.
La începutul anului şcolar 2015-2016, în judeţul Suceava erau înscrişi în clasa a VIII a 7684 de elevi.
(Liliana Bujdei)