DSVSA Suceava: Primele analize la laptele livrat din Suceava elevilor din Galaţi şi Braşov sunt bune. Se verifică alte două loturi


Intră acum și în grupul de

Direcţia de Sănătate Publică Suceava şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava efectuează verificări la o firmă de produse lactate din judeţul Suceava după ce au fost sesizate, vineri, prin sistemul de alertă rapidă, de instituţiile similare.

lapte-si-corn

Directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, Laurenţiu Leon Postolache, a declarat, luni, că din primul lot de cutii de lapte care era incriminat s-au prelevat vineri probe, iar în urma analizelor efectuate la Laboratorul DSVSA Suceava s-a constatat că acestea sunt normale.

„Analizele au ieşit bine”, a spus Laurenţiu Leon Postolache.

El a mai spus că alte două loturi de cutii cu lapte urmează să fie verificate după ce analize efectuate la Cluj Napoca au identificat unele neconformităţi.

„Se vor verifica probe şi din aceste două loturi”, a spus directorul DSVSA Suceava.

El a mai arătat că va trebui verificat şi traseul acestor produse, incluzând depozitarea,  transportul şi distribuirea lor.

DSVSA Suceava a fost notificată, în cursul dimineţii de vineri, de DSVSA Galaţi, prin sistemul de alertă rapidă, cu privire la înregistrarea mai multor cazuri de suspiciune de toxiinfecţie alimentară în rândul unor elevi ai unei şcoli gimnaziale din municipiul Galaţi, care ar fi consumat lapte distribuit prin programul “Laptele şi cornul”, laptele provenind de la un agent economic din judeţul Suceava.

Ulterior, în cursul după-amiezii de vineri, a fost primită o nouă notificare prin sistemul de alertă rapidă, din partea DSVSA Braşov cu privire la faptul că mai mulţi elevi din două şcoli din municipiul Braşov şi din localitatea Codlea au fost transportaţi la spital cu simptome digestive după ce ar fi consumat produse oferite prin programul “Laptele şi cornul” şi că produsele ar proveni de la aceeaşi firmă de lactate din judeţul Suceava.

 

Şeful Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Suceava, medicul Ludovic Abiţei, a declarat pentru NewsBucovina că în urma notificării instituţiei prin sistemul de alertă rapidă de către DSP Galaţi, o echipă a DSP Suceava a efectuat, vineri, un control la o firmă de lactate din judeţul Suceava în cadrul căruia au fost verificate condiţiile igienico-sanitare, fişele de aptitudini medicale ale angajaţilor, certificatele de conformitate a materialelor care intră în contact cu alimentele, dar şi condiţiile de păstrare şi depozitare a produselor. (R.N.B.)

 


Intră acum și în grupul de