Acasă Social Flutur:Bucovina a ajuns campioană la export de forță de muncă. IPS Pimen:...

Flutur:Bucovina a ajuns campioană la export de forță de muncă. IPS Pimen: E o situație de umilință, de colonie în UE


Intră acum și în grupul de

Noul președinte al CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, miercuri, în cadrul ședinței Comitetului pentru Situații de Urgență în care și-a expus intențiile acestui mandat, că Bucovina a ajuns „campioană la exportul de forță de muncă”, în timp ce Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Pimen Suceveanul a apreciat că aceasta este o situație de umilință, de colonie în Uniunea Europeană.

flutur consiliu judetean harasim balan lungu (8)



IPS Pimen Suceveanul, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a declarat, miercuri, că dragostea de muncă încă mai există în Bucovina și că cei care nu sunt apreciați au plecat la muncă în afara țării, fiind o situație de umilință, sau de colonie în cadrul UE, dar a subliniat că nu trebuie să deznădăjduim.

Prezent la o ședință a administrației publice sucevene cu prilejul învestirii noului președinte al CJ Suceava, Gheorghe Flutur, înaltul ierarh a spus că munca este cel mai de preț dar dat omului de Dumnezeu.

IPS Pimen a arătat că munca aduce prosperitate, iar dragostea de muncă încă mai există în Bucovina.

” Oamenii din Bucovina, văzând că nu prea au unde să mai muncească, că roadele muncii nu sunt apreciate, au plecat la muncă în afara țării. Sigur, e o situație de umilință. Cineva spunea că e o situație de colonie în cadrul Uniunii Europene, dar nu trebuie să deznădăjduim”, a spus Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

La rândul său, noul președinte al CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că Bucovina a ajuns „campion la exportul de forță de muncă”, arătând că peste 100.000 de suceveni sunt la muncă în afara țării.

„Nu ne face cinste”, a precizat Flutur care a adăugat că fără un parteneriat cu primarii pentru crearea de locuri de muncă, exodul va continua.

El a mai declarat că dorește să înființeze la Suceava un birou pentru diaspora care să inventarieze persoanele plecate din județ la muncă în străinătate și să le cunoască problemele.

Flutur a mai spus că va încerca să-i determine pe cei aflați în străinătate să investească acasă și că va declara luna august drept luna diasporei.

Noul președinte al CJ Suceava și-a exprimat nemulțumirea că acum capitalul românesc este „în genunchi”, că marile magazine au peste 80 la sută din produse din import, iar produsele românești nu au piață de desfacere și a atras atenția că și investițiile autohtone riscă să se prăbușească, exemplificând cu fabricile de lapte care mor pentru că se aduce lapte din Polonia.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version