PSD Suceava îi cere lui Gheorghe Flutur ca împreună cu partenerii lui din guvernul tehnocrat să rezolve problemele reale din județ cum ar fi problema subvențiilor agricole sau a angajaților minei Crucea


Intră acum și în grupul de

Biroul Permanent al organizației județene PSD Suceava, întrunit, vineri, a Vatra Dornei, a luat în discuție problemele reale cu care se confruntă comunitățile locale, probleme pe care organizația județeană PSD le-a adus la cunoștință de mai multe ori, în ultima lună, Consiliului Județean și Prefecturii Județului Suceava, cu rugămintea de a le introduce cu prioritate pe agenda de lucru,  dar și de a face toate demersurile necesare pentru rezolvarea acestora pe lângă partenerii lor din guvernul tehnocrat, se arată într-un comunicat al PSD Suceava.

PSD

În acest sens, PSD Suceava arată că reiterează abordarea cu celeritate a problemei angajaților Minei de uraniu Crucea, menționând faptul că măsurile luate până acum de acest guvern au fost extrem de superficiale.

Social-democrații suceveni consideră că, mai mult, într-o manieră ce se remarcă a fi potrivnică intereselor naționale, acest guvern a decis achiziționarea de pe piața externă a minereului de uraniu, deși există încă pe stoc minereu de uraniu tratat ce provine de la mina Crucea și care prin vânzare ar contribui la menținerea locurilor de muncă în această unitate.

De asemenea, organizația județeană PSD Suceava solicită guvernului tehnocrat acordarea în cel mai scurt timp a subvențiilor pentru agricultori, fapt promis în mod demagogic  și încă neîmplinit, în ciuda tuturor asigurărilor date de ministrul agriculturii și președintele Consiliului Județean,  în urma întâlnirii ce a avut loc la începutul acestei luni la Suceava.

„Întârzierea cu peste jumătate de an a acordării acestor subvenții îi pune într-o situație foarte dificilă pe producătorii agricoli locali, un alt fapt ce contravine interesului național. Solicităm conducerii Consiliului Județean  și Prefecturii Suceava să insiste pe lângă partenerii lor din guvernul tehnocrat pentru a se lua toate măsurile asfel încât  subvențiile pentru acest an să se acorde la timp, pentru a sprijini în mod real agricultorii români, așa cum guvernul condus de Victor Ponta a reușit să facă în fiecare an”, susține PSD Suceava.

Prin intermediul parlamentarilor social-democrați, organizația județeană PSD Suceava își reafirmă disponibilitatea de a sprijini Consiliul Județean și Prefectura Suceava în demersurile ce se impun fi întreprinse pe lângă guvernul României   în scopul rezolvării problemelor reale cu care se confruntă județul Suceava, se mai arată în comunicat. (Alin Dima)


Intră acum și în grupul de