Intră acum și în grupul de
Săptămâna viitoare, Școala de Arte ”Ion Irimescu” din Suceava dă startul înscrierilor pentru anul școlar 2016-2017.
Înscrierile se fac în perioada 29 august – 9 septembrie a.c., de luni până vineri, între orele 9.00 – 14.00, la sediul Centrului Cultural „Bucovina”, din strada Universității, nr. 48, etaj II.
Copiii și tinerii interesați să urmeze cursurile acestei școli au nevoie pentru înscriere de un dosar plastic cu șină, copie certificat naștere, copie BI/CI (unde este cazul), adeverință de la medicul de familie cu mențiunea „clinic sănătos”, cerere tip de înscriere, care se completează la sediul Centrului Cultural „Bucovina”. Totodată, aceștia trebuie să achite la casieria instituției o taxă de înscriere de 30 lei.
Examenul de selecție va avea loc în data de 10 septembrie a.c., între orele 9.00 – 12.00.
Relații se pot obține la numărul de telefon 0230.551.372.
Totodată, copiii pot alege să studieze canto (durata de studiu 3 ani, vârsta minimă 10 an) la sediile din Fălticeni și Gura Humorului, ouă încondeiate (durata de studiu 2 ani, vârsta minimă 8 ani) la Stulpicani și sculptură decorativă (durata de studiu 3 ani, vârsta minimă 10 ani) , la Șcheia. (Irina Lițu)