“Ziua Ștafetei” la Liceul Tehnologic “Mihai Eminescu” Dumbrăveni: 20 de elevi încearcă profesiile la care visează


Intră acum și în grupul de

Pentru a marca Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, Liceul Tehnologic “Mihai Eminescu” Dumbrăveni participă în perioada 15-25 noiembrie a.c., la cea de-a V-a ediție a campaniei “Ziua Ștafetei”, în cadrul căreia adulții predau ştafeta propriilor meserii unor copii și tineri dornici să le înveţe.

În calitate de coordonator local al campaniei, Liceul Tehnologic “Mihai Eminescu” Dumbrăveni a selectat 20 elevi cu vârste între 12-18 ani, care, pentru o zi, vor prelua ștafeta profesiilor de pompieri, avocați, asistenți medicali, doctori, piloţi, judecători, profesori, învăţători, educatori şi chiar antrenori.

În cadrul unei activități de predare-preluare a ștafetei, specialiștii îi vor primipe elevi la propriul loc de muncă și le vor prezenta în ce constau sarcinile lor de zi cu zi, oferindu-le totodată șansa de a participa în mod activ la practicarea acestora.

Spre exemplu, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, copiii vor fi implicați într-o simulare a unei intervenții în caz de incendiu.

porti deschise ISU interventii (5)

La activități vor lua parte și tutorii copiilor sau alți membri ai familiei, în calitate de însoțitori.

“I-am întrebat pe copii ce vor să fie când vor crește mari și ne-au răspuns: pompieri, avocați, asistenți medicali, doctori, piloţi, judecători, profesori, învăţători, educatori şi chiar antrenori. După cum vedeți, când își imaginează ce rol pot avea ca adulți, copiii vor să fie eroii de zi cu zi, cei de care vom avea întotdeauna nevoie. Credem că este important să le arătăm că-i susținem și să le dăm o dovadă de încredere, lăsându-i să ne preia locul măcar pentru o zi, de Ziua Ștafetei. Le mulțumim pe această cale mentorilor care le vor oferi o experiență de viață deosebit de edificatoare, consolidându-le motivația de a deveni ceea ce-și doresc”, a declarat profesorul Romeo Bolohan, desemnat de Liceul Tehnologic “Mihai Eminescu” Dumbrăveni să coordoneze Campania pe plan local.

Drepturile copiilor și tinerilor de a participa la luarea deciziilor în ceea ce le privește viitorul, de a-și exprima propriile opinii și de a fi ascultați de către adulți sunt câteva dintre drepturile lor fundamentale, recunoscute la nivel internațional prin Convenția ONU cu privire la drepturile copiilor, semnată în 20 Noiembrie 1989 și ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, la 28 septembrie 1990.

În semn de recunoaștere a acestor drepturi, în luna Noiembrie a fiecărui an (începând din 2012), Fundația Terre des homes desfășoară Campania “Ziua Ștafetei – Acum decid eu!” (www.ziuastafetei.ro) prin care copiii și tinerii din întreaga țară sunt sprijiniți de adulți să-și afirme aspirațiile pentru viitor și să încerce, pentru o zi, profesiile la care visează.

”Pentru noi, adulții, participarea copiilor și tinerilor la viața comunității trebuie să devină o prioritate deoare ceei formează generația de mâine, iar societatea pe care o construim azi va fi realitatea lor de mai târziu – este drept și natural să le oferim șansa de a participa în deciziile și acțiunile care-i vor afecta direct, iar Ziua Ștafetei e menită să ne reamintească despre acest lucru”, afirmă Kirsten Theuns, delegatul național al Fundației Terre des hommes.

 


Intră acum și în grupul de