Intră acum și în grupul de
Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, ar urma să participe, luni, la Hotelul Continentat, la o întâlnire cu reprezentanți ai mediului de afaceri sucevean.
Întâlnirea lui Dragu cu oamenii de afaceri suceveni a fost inițiată de președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur care a solicitat ministrului să fie prezent la Suceava unde să analizeze cu oamenii de afaceri problemele cu care aceștia se confruntă.
Flutur a spus că în ultimele patru luni au fost organizate întâlniri ale oamenilor de afaceri suceveni cu reprezentanți ai autorităților județene din finanțe, dar și cu cei din Direcția Regională Iași, dar că a fost solicitată și prezența ministrului de Finanțe care să ia act de problemele oamenilor de afaceri și să găsească soluții comune la acestea.
”Ministrul Finanțelor va fi prezent luni la Suceava. Ne onorează chiar de ziua Bucovinei și sper ca în cadrul discuțiilor să avem multe răspunsuri pentru cei care doresc să investească în continuare”, a declarat Gheorghe Flutur.
El consideră că o astfel de întâlnire cu ministrul Finanțelor este extrem de importantă pentru companiile care creează locuri de muncă.
Anca Dragu se va întâlni, luni dimineața, la Hotelul Continental din Suceava cu reprezentanți ai Întreprinderilor Mici și Mijlocii, dar și cu membri ai Camerei de Comerț și Industrie Suceava.