Medicii șefi și asistenții șefi din Spitalul Județean Suceava, instruiți privind chestionarul completat de pacienți la externare


Intră acum și în grupul de

Directorul medical al SJU Suceava, medicul Doina Elena Motan Ganea, a declarat într-o conferinţă de presă că asistenţii şefi şi medicii şefi din spital au fost instruiţi, în cursul zilei de miercuri, cu privire la prevederile Ordinelor 145 şi 146/ 2015 pentru aprobarea componenţei şi a atribuţiilor Consiliului de Etică ce funcţionează în spitale, respectiv privind aprobarea implementării Mecanismului de Feed-back al pacientului în spitalele publice.

Ea a spus că toţi medicii şefi de secţie şi asistele şefe vor semna în urma acestei instruiri un formular special, urmând să fie discutate şi prevederile ordinului ce se referă la implementarea mecanismului de feed-back, potrivit căruia pacientul completează un chestionar de feed-back la externare, ce va fi analizat de Serviciul de Management al Calităţii din SJU Suceava şi care se va comunica pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Ganea a precizat că, la rândul lor,  medicii şefi de secţii şi asistentele şefe vor face prelucrarea acestor ordine cu ceilalţi angajaţi ai secţiilor.

“Preocuparea este maximă pe tot ce înseamnă grad de satisfacţie al pacientului”, a mai spus Ganea.

(Liliana Bujdei)

 


Intră acum și în grupul de