Acasă Social FOTO Fălticenenii au donat peste 3.500 de lei la „Gala Comunității Fălticenene”

FOTO Fălticenenii au donat peste 3.500 de lei la „Gala Comunității Fălticenene”


Intră acum și în grupul de

 

Municipiul Fălticeni a găzduit în a treia zi de Crăciun prima ediție a evenimentului „Gala Comunității Fălticenene”. Organizat dintr-o inițiativă voluntară, evenimentul desfășurat la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” a avut scopul de a arăta public recunoștința față de personalitățile orașului și, totodată, organizatorii au dorit să implice activ fălticenenii în susținerea a trei cauze sociale care au nevoie de sprijin material.



 

Potrivit coordonatorului de Comunicare al manifestării, Șerban Lucian Vornicu,  evenimentul caritabil a fost organizat din drag pentru comunitatea fălticeneană și are avut parte de susținerea Primăriei Municipiului Fălticeni, care a pus la dispoziție locația.

Structurat pe patru momente principale, manifestarea a reunit 180 de persoane și a fost prezentat de către Simona Botner și Andreea Chirilă. Gala a debutat cu o recepție oferită invitaților, după care organizatorii au lansat licitația caritabilă pentru care și-au donat operele pictorul Ninel Ioan Șoldănescu, cu un fragment de frescă – „Binecuvântare”, pictorul Alexandru Pintilii Karciucas, cu o acuarelă – „Case în Toscana” și artistul plastic Doru Axinte, cu trei desene și o caricatură. Pe lângă operele de artă donate, a mai fost licitat un papion din lemn, realizat manual de către ClimentArt, iar Bogdan Baciu, Coordonator Comercial al Libăriilor Humanitas, a donat spre licitare un set de 10 cărți cu autograful în original al autorilor.

În cadrul licitației, organizatorii au strâns din donațiile oferite pentru operele aduse în fața participanților suma de 3300 de lei și o donație anonimă, din partea unuia dintre fălticenenii prezenți în sală. De asemenea, în cutia de donații pusă la dispoziția participanților s-a strâns suma de 370 RON. Pentru a identifica trei cazuri sociale care aveau nevoie de ajutor financiar, organizatorii au invitat fălticenenii prin intermediul rețelelor sociale să facă propuneri. Organizatorii au menționat la începutul licitației că vor asigura anonimitatea cazurilor prezentate în cadrul Galei Comunității Fălticenene, pentru a încuraja spiritul civic și pentru a nu da o notă subiectivă licitației.

Astfel, o parte din banii donați vor merge către membrii unei familii din Fălticeni, care în urma unui incendiu au rămas fără casă și momentan locuiesc la rude. Aceștia se vor întoarce pe 15 ianuarie 2017 în oraș, pentru a relua refacerea căminului și au nevoie de sprijin financiar. Al doilea caz selectat este dat de situația unei adolescente în clasa a XII-a cu probleme locomotorii, care în 2017 își va dori să meargă la facultate, având nevoie de prezența fizică a mamei sale în Cluj, iar al treilea caz social este cel al unei familii cu doi copii, ambii cu medii de zece pe linie, proaspat boboci de liceu, care au nevoie de bani  pentru a-și continua studiile.

La finalul Galei, Codrin Anton, unul dintre fălticenenii prezenți la eveniment, a declarat: Gala a fost un eveniment aparte pentru comunitatea noastră, o seară relaxantă de Crăciun, care s-a concretizat într-o sumă onorabilă pentru cei nevoiași. O inițiativă care trebuie să se transforme în tradiție!”.

După momentul licitației, organizatorii au lansat Premiile „Făuritori de fapte bune”, oferite fălticenenilor care anul acesta au făcut mai mult pentru orașul lor și merită recunoștința tuturor. Câștigătorii pentru fiecare categorie au fost: Compasiune și acțiune în facerea de bine” – Andy Stan (Romfour), „Motivație din inimă” – Ovidiu Matei, pentru implicarea în 2016 a fălticenenilor în reconstruirea căminului unei bătrâne fără posibilități financiare, „Inspirație și dăruire” – prof. Ioan Caulea de la Colegiul Național „Nicu Gane”, „Mesager al comunității” – Cronica de Fălticeni, „Campanii inimoase” – Campania „Dăruim din suflet”, „Asociația de voluntari cu suflet” – Grupul Local de Tineret „Aripi în Europa”, Emoție și dedicare” – Corala „Leon Băncilă”, coordonată de profesorul Angela Focșa și, nu în ultimul rând, „Mijlocitor al divinității” – Pr. Petru Irimescu de la Biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Rădășeni.

În discursul de acceptare a premiului oferit la categoria „Emoție și dedicare”, profesorul pensionar Angela Focșa a menționat: „Eu mă bucur că putem încă să muncim pentru onoarea orașului. Sperăm să existăm în continuare și să ducem numele acestui oraș în toată lumea, dacă avem susținerea pe care am avut-o până acum din parte comunității. Mulțumim, pe această cale, comunității care ne-a ajutat și sperăm să ne întâlnim tot așa, an după an!”.

Pentru a promova talentele locale, organizatorii au inclus în cadrul Galei și momente menite să promoveze muzica și arta, susținute de tineri din Fălticeni: Mateiana Anechiforesei, Navrea Carmen, Paul Tihan și Silvia Pavăl, cu o prezentare a modă a colecției personale.

„Gala a fost organizată cu oamenii potriviți, în locul potrivit. Le mulțumesc tuturor celor implicați: în special profesorului Anca Șoldănescu, pentru dorința constantă de a face bine și de a dezvolta comunitatea fălticeneană, membrilor echipei nostre de organizare și artiștilor locali Paul Tihan, Alexandra Conțu, Mateiana Anichiforesei, Silvia Pavăl, Navrea Carmen, care au acceptat să fie prezenți la eveniment pro-bono. De asemenea, apreciem spiritul civic al celor care și-au donat operele pentru licitația caritabilă și le mulțumim voluntarilor implicați în organizare! Îmi doresc, totodată, să creăm o tradiție din această Gală!”, a declarat la finalul evenimentului Simona Botner, inițiatorul Galei Comunității Fălticenene.

Simona Botner este Director Executiv al Asociației Biciclistelor din România și a organizat diverse evenimente sociale în București și în țară, în ultimii 5 ani. Odată cu lansarea ideii care a stat la baza Galei Comunității Fălticenene, s-a alăturat în mod voluntar o echipă de fălticeneni, din care fac parte: Anca Șoldănescu, profesor la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, Bogdan Baciu, Coordonator Comercial Libăriile Humanitas, Andreea Chirilă, blogger la www.sayrouge.com și Șerban Vornicu, Specialist în Comunicare. Pentru că o comunitate este pusă în mișcare de tinerii cu inițiativă, echipa a fost completată de șase elevi din Fălticeni, care s-au alăturat ca voluntari echipei de organizare.

De asemenea, pentru ca ideea să poată fi pusă în practică, s-au alăturat evenimentului următorii sponsori: Xeroprint, Climent Art, Auto XOR și Imperial Grill&Music. Evenimentul a fost imortalizat de către fotografii oficiali: Alex Săvescu, Cornel Șoldănescu, Paul Bujor și Ionuț Daniel Baldazar.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version