Intră acum și în grupul de
Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Suceava, care s-a întrunit în ședință la Fălticeni, a anunțat că va solicita Poliției Județene Suceava să amendeze Compania de Drumuri Naționale pentru că nu a marcat corespunzător DN 15 C în zona Școlii Gimnaziale „Vasile Tomegea” din Boroaia.
În cadrul ședinței de la Fălticeni, la care au participat și primari din zonă, ATOP Suceava a decis să solicite I.P.J. Suceava pentru luarea măsurilor legale împotriva administratorului drumului național din localitatea Boroaia deoarece a refuzat să întreprindă acțiunile necesare pentru marcarea corespunzătoare a drumului național DN 15 C în sectorul aflat în preajma Școlii Gimnaziale „Vasile Tomegea” – Boroaia.
Astfel, trebuiau aplicate marcajel „trecere de pietoni”, precum și instalarea la trecerea de pietoni din fața școlii a unei semnalizări de avertizare dotată cu lumini intermitente pentru a preveni producerea unor accidente în rândul elevilor și pietonilor.