Cea mai mare medie de admitere în județul Suceava la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, cea mai mică, la Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni


Intră acum și în grupul de

Cea mai mare ultimă medie de admitere din judeţul Suceava s-a înregistrat la Colegiul Naţional „Ștefan cel Mare” Suceava, la specializarea matematică-informatică bilingv engleză, în timp ce cea mai mică ultimă medie de admitere a fost la Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, la specializarea agricultură, în urma repartizării computerizate la admiterea în clasa a IX-a.

Potrivit edu.ro, în urma repartizării computerizate la admiterea în clasa a IX-a, în judeţul Suceava, la specializarea matematică-informatică bilingv engleză, la Colegiul Naţional „Ștefan cel Mare” Suceava,  ultima medie de admitere a fost 9,68.

De asemenea, în fruntea clasamentului publicat se mai regăsesc următoarele specializări: matematică-informatică bilingv engleză, de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava unde cea mai mare ultimă medie de admitere a fost 9,61, dar și specializarea matematică-informatică, de la Colegiul Naţional „Ștefan cel Mare” Suceava, unde ultima medie de admitere a fost 9,57.

Pe locul patru apare specializarea științe ale naturii, de la Colegiul Naţional „Ștefan cel Mare” Suceava, unde ultima medie de admitere a fost 9,40.

La specializarea matematică-informatică, atât la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, cât și la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava ultima medie a fost 9,32.

Cei cinci elevi care au încheiat clasa a VIII-a cu media 10 pe linie, obținând nota maximă și la Evaluarea Națională, au fost reparizați la colegii din Suceava, Gura Humorului și Fălticeni.

Astfel, Gheorghe Găitan de la Școala Gimnazială Bosanci a fost repartizat la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, la specializarea matematică-informatică; Dănuța Mihaela Gemănar  de la Școala Gimnazială nr. 1 Gura Humorului a fost repartizată la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, la specializarea matematică-informatică; Armand Viorel Ilaș de la Școala Gimnazială nr. 1 Gura Humorului a fost repartizat la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, la specializarea matematică-informatică; Petra Elena Sauciniteanu  de la Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava a fost repartizată la Colegiul Naţional „Ștefan cel Mare” Suceava, la specializarea matematică-informatică, iar Lavinia Christiana Vultur  de la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni a fost repartizată la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, la specializarea filologie.

Conform rapoartelor publicate de Ministerul Educaţiei, Colegiul Naţional „Ștefan cel Mare” Suceava figurează pe lista cu primele 50 de specializări din ţară unde s-au înregistrat cele mai mari ultime medii de admitere, pe locul 33, având ultima medie de admitere de 9,68, la specializarea matematică-informatică bilingv engleză.

Cele mai mici medii de admitere s-au înregistrat la specializarea agricultură de la Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni – 2,4; la specializarea științe ale naturii de la Liceul Tehnologic Oltea Doamna” Dolhasca – 2,56; la specializarea protecția mediului de la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava – 2,60 şi la protecția mediului de la Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” Moldovița – 2,70.

De menționat este faptul că pentru repartizarea computerizată la admiterea în clasa a IX-a s-au înscris 4.937 de candidaţi, 73 fiind din alte județe.

Conform datelor publicate miercuri, 4.889 de candidați au fost repartizați, iar 48 de elevi au rămas nerepartizaţi.

Metodologia de admitere la liceu prevede că depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi are loc în perioada 13 – 17 iulie.

În 18 iulie, liceele vor transmite situația locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere.

Între 19 și 21 iulie vor fi rezolvate situațiile speciale apărute după repartizarea computerizată, repartizarea candidaților care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care nu au participat și a celor care au participat, dar nu au fost repartizați în etapa repartizarii computerizate.

(Mihaela Tcaciuc)

 


Intră acum și în grupul de