ATOP Suceava: Cetățenii au sesizat lipsa polițiștilor care să acționeze pentru descongestionarea traficului auto. Se cere ca în comune să fie realizate trotuare și drumuri pentru căruțe

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică(ATOP) Suceava a constatat că atât administrațiile locale cât și cetățenii sunt nemulțumiți de faptul că sunt insuficienți polițiști care să acționeze pentru descongestionarea traficului rutier.

 

În raportul pe trimestrul al doilea al acestui an al Autorității Teritoriale de Ordine Publică Suceava se arată că în urma discuțiilor purtate în teritoriu au fost constatate unele deficiențe în activitatea Poliției Rutiere.

„S-a  semnalat de către administrațiile locale și de către cetățeni insuficiența prezenței polițiștilor de la compartimentele de circulație la decongestionarea traficului auto în municipiul Rădăuți, precum și în ceea ce privește combaterea unor încălcări ale legii privind regimul circulației pe drumurile publice, așa cum ar fi în comuna Ulma. De asemenea, în cadrul acestor discuții, s-a solicitat de către cetățeni realizarea de trotuare, în special în mediul rural”, se arată în document.

În același raport se susține că în comune ar trebui să fie prevăzute drumuri pentru căruțe în planurile urbanistice generale.

„În localități precum Șcheia și Gălănești au fost constatate cazuri de indisciplină în aplicarea Legii nr. 50/1991 privind construcțiile și s-a solicitat intrarea în legalitate. Totodată, s-a solicitat Arhitectului șef al județului ca în Planurile Urbanistice Generale ale localităților să se prevadă distinct drumurile aferente atelajului hipo”, se arată în raportul trimestrial al ATOP Suceava.