Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, joi, că a discutat cu șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat pentru dotări ISU suplimentare în perioada următoare, între care și un elicopter pentru căutare, salvare și intervenție.
„Știu că se dotează IGSU cu nouă elicoptere și am cerut și ne-au promis ca unul din cele nouă elicoptere, pentru căutare, salvare și intervenție în zona montană să fie destinat Sucevei. Avem nevoie de așa ceva”, a spus Flutur.
El a menționat că procedurile de licitație vor dura, din păcate, un an-un an și jumătate.
Flutur a subliniat că a cerut insistent alocarea unui elicopter pentru județul Suceava.