Au început înscrierile pentru cea de-a III-a serie de voluntari ai ISU Suceava


Intră acum și în grupul de

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava a anunțat că au început înscrierile pentru cea de-a III-a serie de voluntari din rândul candidaţilor care au depus dosare în luna februarie a acestui an.

Potrivit ISU Suceava, înscrierile pentru constituirea seriei a III-a de voluntari se fac telefonic, la numărul de telefon 0743464164, persoană de contact lt. colonel Dănuţ Hladi, în limita locurilor disponibile, până pe 11 septembrie, de luni până vineri, între orele 9.00-14.00.

Sursa citată a menționat că numărul de voluntari este de 30, programul fiind următorul: 16, 17 și 23, 24 septembrie 2017, între orele 08.00-14.00, curs introductiv; 25 – 29 septembrie 2017, orele 08.00 – 14.00, curs de bază de prim ajutor.

„Rugăm candidaţii care doresc înscrierea în seria a III-a să-şi asigure prezenţa în toate zilele menţionate deoarece pentru a promova examenele şi a deveni voluntar una dintre condiţii este prezenţa obligatorie la acest program de pregătire”, a transmis ISU Suceava.

(Mihaela Tcaciuc)


Intră acum și în grupul de