Ardeleanu: Starea de sănătate a soției preotului Petru Gavril se menține pe un trend „ușor pozitiv”. Va urma o perioadă cu atât mai dificilă, cu cât este de acum conştientă şi pune întrebări îndreptățite

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, medicul Mihai Ardeleanu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă că evoluţia stării de sănătate a pacientei în vârstă de 35 de ani, rănită grav în accidentul rutier din 14 octombrie, din comuna Cornu Luncii, se menţine pe un trend “uşor pozitiv”.

El a spus că în cursul zilei de miercuri pacienta urma să fie efectueze o nouă investigaţie la computerul tomograf, arătând că aceasta este conştientă şi respiră fără ajutorul aparatelor.

“ Sigur, va urma o perioadă dificilă, cu atât mai dificilă, cu cât doamna e de acum conştientă şi începe să dialogheze şi să pună întrebări îndreptăţite şi de acum e talentul psihologului să o canalizeze în aşa fel cu răspunsurile, încât să nu impieteze asupra stării de sănătate a dumneaei, pentru ca vindecarea să se poată petrece cât mai curând. Medical, lucrurile merg pe o pantă bună, iar psihic, greul, aşa cum am spus, de acum urmează, dar doamna are pentru ce trăi, sunt doi copii care o aşteaptă şi motivaţia ca să trăiască şi să se facă bine există”, a explicat medicul sucevean adăugând că leziunile suferite la cap nu au fost foarte grave.

El a spus că în urma examenului CT se va confirma dacă rinichiul “cusut” funcţionează bine, ficatul şi diafragma operate funcţionează bine deja, arătând că în privinţa celorlalte leziuni fizice suferite de pacientă recuperarea va fi treptată, pe o perioadă de câteva săptămâni.

(Liliana Bujdei)

 

 

loading...