Intră acum și în grupul de
Inspectorii Gărzii Forestiere Suceava au confiscat 89 de metri cubi de cherestea şi au aplicat amenzi în valoare de 13 000 de lei în urma controlului efectuat, în perioada 17-17 noiembrie 2017, la un operator economic ce deține puncte de lucru cu materiale lemnoase în comuna Valea Moldovei și în municipiul Botoșani.
Inspectorul şef al Gărzii Forestiere Suceava, ing. Mihai Găşpărel, a precizat, miercuri, într-un comunicat de presă, că în timpul controlului s-a constatat că operatorul economic a primit și a expediat din ambele puncte de lucru materiale lemnoase fără documente legale de proveniență, lemnul respectiv provenind, cel mai probabil, “din tăieri ilegale de arbori”.
“Conform verificărilor efectuate, din punctul de lucru de la Valea Moldovei s-au expediat fără proveniență legală sau fără documente de însoțire 20 metri cubi de cherestea rășinoase, cu o valoare calculată de 10 730 lei, care au fost confiscați valoric. S-a aplicat o amendă de 5000 de lei”, se menţionează în comunicatul de presă.
Sursa citată a arătat că în cele trei depozite prin care se comercializa cherestea pe raza municipiului Botoșani s-au identificat aproximativ 17 mc de cherestea răşinoase primiți fără documente legale de proveniență, măsurați în plus față de stocurile calculate în baza avizelor de însoțire existente, iar pentru alți 76 de metri cubi de cherestea, emiterea avizelor de însoțire s-a făcut fără respectarea normelor de raportare în SUMAL, astfel încât stocul scriptic să acopere și cheresteaua primită ilegal.
“A fost confiscat valoric un volum de cca 69 mc cherestea de rășinoase, cu o valoare de peste 37000 lei și s-au aplicat amenzi totalizând 8000 lei”, se precizează în comunicatul de presă.
Astfel, de la operatorul economic respectiv s-au confiscat, în total, aproximativ 89 mc de cherestea rășinoase, cu o valoare de 47 750 de lei și s-au aplicat amenzi de 13000 de lei.