Lungu:Blestemul Termica nu se termină. Lichidatorul a notificat că terenul unde ar urma să fie construit noul sediu al TPL pentru autobuzele electrice este în litigiu


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că „blestemul Termica” nu se termină și că lichidatorul Termica a notificat că terenul aparținând Primăriei unde ar urma să fie construit noul sediu al TPL pentru autobuzele electrice printr-un proiect european este în litigiu.

Primarul a spus că va merge săptămâna viitoare la Agenția de Dezvoltare Regională Nord Est (ADRNE) pentru a face împreună cu reprezentanții acesteia o trecere în revistă a proiectelor pe care municipiul Suceava le va depune pe exercițiul financiar 2014-2020.

„Cel mai important proiect se referă la achiziția celor 40 de autobuze electrice și realizarea unui sediu nou pentru TPL, cu infrastructură pentru hale, spălătorii, stații de încărcare care vor fi amplasate pentru încărcarea bateriilor autobuzelor pe timpul nopții”, a spus Lungu.

El a adăugat însă că există și o problemă.

„Avem și o problemă, blestemul Termica nu se termină”, a spus Lungu care a arătat că deși Primăria este proprietari, deși a câștigat un proces până la ICCJ, lichidatorul a notificat OCPI că terenul este în litigiu.

„Nouă ne trebuie să fie terenul liber de sarcini. Eu zic că nu este o sarcină, ci o notificare. Sunt noțiuni juridice care trebuie clarificate, iar atât timp cât nu este un gaj, o ipotecă, o sumă de plătit, o hotărâre de instanță, eu nu cred că poate fi considerată o sarcină pentru acel teren”, a spus Lungu.

El a explicat că de aceea va avea discuții clarificatoare cu cei de la ADRNE, pentru că lichidatorii Termica au făcut această notificare.

„Sigur că vom găsi o soluție. Nu este pus în pericol proiectul achiziționării autobuzelor electrice. Sunt și alte variante.(…) Nouă ni se pare cel mai corect la Termica, unde Primăria are teren disponibil, unde sunt utilitățile, unde este drum și putem amenaja un sediu”, a spus Lungu.

Primarul a menționat că la sediul actual Primăria este într-o situație patrimonială delicată cu TASA în sensul că terenul este al Primăriei, iar clădirile ale TASA.

„Noi trebuie să ne asigurăm că avem acest teren pentru noul sediu al TPL”, a spus Lungu.


Intră acum și în grupul de