Autorităţile sanitare veterinare sucevene asigură permanenţa în perioada minivacanţei de 1 Decembrie şi efectuează controale în pensiunile turistice şi restaurantele din judeţ


Intră acum și în grupul de

Directorul executiv al DSVSA Suceava, medicul veterinar Ioan Corduneanu, a declarat miercuri, pentru NewsBucovina, că în perioada 30 noiembrie-3 decembrie 2017 va fi asigurată permanenţa atât la nivelul circumscripţiilor sanitare veterinare zonale, cât şi în cadrul DSVSA Suceava.

Corduneanu a spus că în aceeaşi perioadă sunt prevăzute controale la pensiuni turistice, restaurante şi magazine alimentare din toate zonele judeţului, mai ales că în această minivacanţă se aşteaptă ca numărul turiştilor să crească.

El a mai spus că începând din data de 4 decembrie 2017 şi până pe 7 ianuarie 2018 inspectorii sanitari-veterinari vor face verificări în târguri, oboare, unităţi de procesare a cărnii şi laptelui, dar vor continua controalele şi la pensiunile turistice şi restaurantele care vor organiza mese festive de Crăciun şi Revelion.

“O atenţie deosebită se acordă târgurilor şi oboarelor unde va fi monitorizată respectarea interdicţiei de comercializare a porcilor în viu  în condiţiile în care în Republica Moldova şi Ucraina a fost semnalată apariţia unor focare de pestă porcină africană, conform datelor publicate de Oficiul Internaţional pentru Epizootii”, a spus Corduneanu.

El a precizat că în toate circumscripţiile sanitare veterinare zonale din municipiile şi oraşele din judeţ, respectiv din Rădăuţi, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Siret, Vatra Dornei şi Suceava se vor putea efectua examenul trichineloscopic pentru probele provenite de la porcii sacrificaţi în gospodării, în municipiul Suceava locaţiile unde poate fi efectuat acest examen fiind în Burdujeni, Piaţa Mică şi Piaţa Mare.

(Liliana Bujdei)

 

 


Intră acum și în grupul de