Acasă Social Avarie la rețeaua de termoficare în cartierul Burdujeni reparată în timp record...

Avarie la rețeaua de termoficare în cartierul Burdujeni reparată în timp record de Thermonet


Intră acum și în grupul de

O avarie apărută la conductele de încălzire din Burdujeni a fost rezolvată cu promptitudine de angajații Thermonet, anunță distribuitorul de energie termică din municipiul Suceava.

Potrivit unui comunicat de presă, deși avaria a fost semnalată încă din timpul săptămânii trecute, pentru a nu afecta confortul termic al sucevenilor arondați punctului termic Cuza Vodă I, în perioada minivacanței prilejuite de Ziua Națională, reparațiile ce impuneau și oprirea căldurii s-au efectuat începând de luni dimineață profitând și de ușoara încălzire a vremii.

Defecțiunea s-a produs în zona blocului 31, la conducta principală tur a punctului termic, conductă ce are un diametru de 200 mm și a necesitat înlocuirea ei pe o porțiune de 6 metri.

Oprirea agentului termic a durat mai puțin de 8 ore, chiar dacă intervenția s-a preungit și a doua zi, iar în acest moment echipa Thermonet ocupându-se să aducă zona la starea inițială, se arată în comunicat.

”Este o zonă care ne creează mereu probleme fiind deja cea de a șasea avarie din zonă din ultimele două luni. Sunt conducte care au o vechime considerabilă cu un grad de uzură foarte mare de aceea apreciez în mod deosebit profesionalismul echipei de intervenție” a declarat directorul general Thermonet, Mugur Ovidiu Corlățan.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version