Femeie prinsă de polițiști în timp ce vindea fără autorizaţie articole pirotehnice în Piaţa Mică din Suceava

O femeie în vârstă de 57 de ani, din municipiul Suceava, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prinsă în flagrant de polițiști în timp ce oferea spre vânzare aproape 500 de articole pirotehnice.

Potrivit IPJ Suceava, joi, 7 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase şi Serviciului Ordine Publică au surprins în flagrant, în piaţa agroalimentară din cartierul sucevean George Enescu (Piaţa Mică), o femeie de 57 de ani, din municipiul Suceava, în timp ce oferea spre vânzare, fără autorizaţie, 480 de articole pirotehnice, din clasa pirotehnică I, articole ce au fost ridicate în vederea confiscării.

„S-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept” a arătat Poliția Suceava.

Polițiștii suceveni atrag atenția că orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

„Chiar dacă în ultimii ani  s-a înregistrat  o scădere a cazurilor persoanelor rănite în urma folosirii  necorespunzătoare a articolelor pirotehnice, ca urmare a  măsurilor dispuse  pentru prevenirea şi  sancţionarea faptelor pe această  linie, din păcate, nu toate persoanele înţeleg  să respecte legea, punând în  pericol  real atât integritatea corporală a propriilor  persoane cât şi  a celor din jurul lor. Din nefericire, de cele mai multe ori victimele manipulării  necorespunzătoare a articolelor pirotehnice sunt din rândul copiilor, fiind situaţii în care au ajuns cu răni mai uşoare sau mai grave la unităţile spitaliceşti, de la arsuri  până  la pierderea unor simţuri sau  organe, sens în care poliţia suceveană trage un semnal de alarmă  şi  recomandă părinţilor  supravegherea  atentă a  copiilor şi conştientizarea acestora cu privire la riscurile la care se expun”, a transmis Poliția Suceava.

loading...